Aviz negativ pentru proiectul de 33 de etaje din zona fostului Cora

Comisia de urbanism a Primăriei Cluj-Napoca a acordat aviz negativ pentru un proiect de construcție a unui imobil-turn de 33 de etaje în zona fostului hypermarket Cora, din cauza neclarităților legate de proprietate și absenței consultării Universității de Științe Agricole.
Blocaj în Comisia de urbanism a Primăriei pentru imobilul-turn cu 33 de etaje din zona fostului hypermarket Cora. „Enterteinment Mall-ul”, asociat cu frații Pavăl, proprietarul Dedeman, a primit aviz negativ.
Dezbaterea din Comisia Tehnică și de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) a Primăriei a vizat proiectul promovat de Cluj-Napoca Estate SRL (administrată de Dorin Bob) – reglementarea unei suprafețe de circa 7,7 hectare de teren între Bulevardul 1 Decembrie 1918 - Someșul Mic - terenurile ștrandului Sun, care include un ansamblu mixt cu funcțiuni comerciale, birouri, hotel, apart-hotel, servicii și zone de agrement, sub conceptul de „Entertainment Mall”, dar și realizarea unui imobil-turn (33 de etaje).
Proiectul prevede un „entertainment mall” și realizarea unui imobil turn de 33 de etaje (cu funcțiuni de apart-hotel și birouri), dar și un al doilea corp de clădire, cu un regim de înălțime 2S+P+10. Investiția a fost împărțită în două etape: Prima etapă, aflată în procedura de aprobat, vizează o suprafață de 76.950 mp, circa 7,7 hectare. A doua etapă a proiectului, care vizează o suprafață de 109.000 mp, ar urma să fie analizată în cadrul unei etape separate bazate pe o altă documentație urbanistică.
Documentația supusă dezbaterii, pentru prima etapă, include parcele de teren aflate în proprietatea administrației locale, dar și un teren al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV), aspecte ce au ridicat obiecții în cadrul dezbaterii. Viceprimarul Dan Tarcea a întrebat dacă au fost inițiate negocieri cu Primăria și USAMV, subliniind că fără aceste clarificări nu se poate discuta despre acest PUZ.
În timpul dezbaterii, rectorul USAMV, profesorul Cornel Cătoi, a menționat că universitatea nu a fost consultată pentru acest proiect. Reprezentanții USAMV au declarat că nu se opun investițiilor pe terenuri private din apropiere, dar acestea nu trebuie să afecteze proprietatea universității.
Juristul Primăriei, Adina Pop, a semnalat neconformități legale, inclusiv problema dreptului de a construi, care a rămas nesoluționată, și absența avizului pentru corelarea investiției cu Centura Metropolitană. Arhitectul Voicu Bozac a subliniat importanța amplasamentului pentru imaginea orașului și a cerut clarificarea obiecțiilor semnalate.
Viceprimarul Tarcea a concluzionat că administrația locală susține dezvoltarea urbanistică, dar aspectele legale trebuie clarificate. Proiectul a primit aviz negativ, iar proiectantul trebuie să rezolve obiecțiile pentru a putea fi reanalizat.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalModificări pe ruta Cluj-Napoca – Tg. Mureș. Mai multe trenuri, afectate de lucrările la infrastructură
LocalTrafic infernal, chirii tot mai mari și taxe piperate la fiecare pas: Primele sfaturi pe care le-a primit un orădean de la clujeni când a vrut să se mute
LocalMomente de groază pentru o clujeancă într-un troleibuz: „Trei indivizi au încercat să taie cureaua genții ca să mi-o fure. Oameni minunați au intervenit”
Local