Ascultarea Europei, consolidarea viitorului acesteia (Op-ed de Antonio Costa)

Op-ed de Antonio Costa, președintele Consiliului European:
De când am fost ales președinte al Consiliului European, am decis să vizitez fiecare stat membru în fiecare an, pentru a mă întâlni bilateral cu fiecare lider european. Aceste schimburi reprezintă, în primul rând, o oportunitate de a asculta: a rămâne în strânsă legătură cu preocupările, prioritățile și așteptările membrilor Consiliului European și ale cetățenilor pe care îi reprezintă. Acestea îmi permit, de asemenea, să îmi împărtășesc perspectiva cu privire la provocările și oportunitățile viitoare pentru uniunea noastră. Aceste vizite au loc la începutul sezonului politic, oferă o imagine unică la 360 de grade a stării uniunii noastre și contribuie la asigurarea faptului că activitatea Consiliului European rămâne ferm ancorată în realitățile, prioritățile și aspirațiile din întreaga Europă.
Una dintre caracteristicile definitorii ale integrării europene este că beneficiile sale cele mai concrete trec adesea neobservate tocmai pentru că au devenit parte a vieții noastre de zi cu zi. Traversăm frontierele cu ușurință. Avem o monedă unică, de la Lisabona la Helsinki și de la Dublin la Atena. Beneficiem de standarde comune care ne protejează mediul, sănătatea și calitatea vieții. Ne sprijinim reciproc în răspunsul la dezastre naturale – așa cum am făcut în timpul incendiilor forestiere devastatoare din această vară –, la urgențele de sănătate publică și la alte provocări comune. Iar atunci când călătorim în Europa, rămânem conectați cu familia și prietenii, fără a ne tot gândi la tarifele de roaming mobil. Ceea ce a devenit obișnuit în viața noastră de zi cu zi este, de fapt, rezultatul unor decenii de eforturi comune la nivel european.
Acest lucru oferă o bază solidă pentru consolidarea în continuare a Europei. În realitatea geopolitică de astăzi, o Europă mai puternică, mai rezilientă și mai autonomă este mai importantă ca niciodată.
Acesta este motivul pentru care construim Europa apărării: pentru a ne consolida capacitatea de a descuraja amenințările, a ne proteja cetățenii și, în cele din urmă, a restabili pacea pe continentul nostru. O pace care a fost zdruncinată de agresiunea în curs a Rusiei împotriva Ucrainei. UE și-a stabilit obiectivul de a intensifica în mod decisiv pregătirea pentru apărare a Europei până în 2030 prin consolidarea industriei europene de apărare, reducerea dependențelor strategice și dezvoltarea în comun a capabilităților militare prioritare. Este esențial ca reînarmarea necesară a Europei să fie urmărită în colaborare, evitând duplicarea și risipa și, mai presus de toate, asigurându-ne că acest efort istoric consolidează securitatea și apărarea colectivă a Europei în ansamblu.
Consolidarea autonomiei strategice a Europei necesită, de asemenea, o economie mai competitivă. Acesta este motivul pentru care Uniunea Europeană facilitează desfășurarea de activități economice prin reducerea birocrației, mobilizarea investițiilor private pentru a ajuta întreprinderile să se extindă și să inoveze, finalizarea pieței unice, consolidarea lanțurilor de aprovizionare și diversificarea relațiilor comerciale, asigurând în același timp accesul la materii prime critice și la surse de energie accesibilă, curată și autohtonă. În toate aceste domenii, agenda „O Europă, o piață” convenită de Consiliul European stabilește obiective concrete care trebuie îndeplinite de acum până la sfârșitul anului 2027. Dincolo de imperativul geopolitic, este vorba, în cele din urmă, de a face traiul mai accesibil pentru cetățeni, de a crea condiții pentru mai multe locuri de muncă de înaltă calitate și de a îmbunătăți reziliența economiei sociale de piață a Europei.
Apărarea și competitivitatea, împreună cu extinderea UE și cu sprijinul nostru continuu pentru Ucraina, vor ocupa un loc important pe ordinea de zi în întâlnirile mele cu liderii europeni în timpul turului capitalelor din acest an.
Dar printre deciziile-cheie pe care trebuie să le luăm anul acesta, una este mai presus de toate: ajungerea, până la sfârșitul anului, la un acord cu privire la următorul cadru financiar multianual al UE – bugetul nostru pe termen lung pentru perioada 2028-2034.
De ce trebuie să ajungem la acest acord înainte de sfârșitul anului 2026? Pentru că va fi nevoie apoi de aproximativ un an pentru a institui cadrul legislativ și administrativ necesar – la Bruxelles și în statele membre – cu scopul de a asigura execuția neîntreruptă a următorului buget al UE. Aceasta înseamnă pur și simplu o planificare solidă. În caz contrar, riscăm să perturbăm finanțarea pentru fermieri, întreprinderi, studenți, cercetători și inovatori.
Timp de decenii, bugetul UE a sprijinit creșterea durabilă și favorabilă incluziunii pe întregul nostru continent prin investiții în agricultură, în regiunile noastre, în cercetare și în tranziția verde și cea digitală. Și o va face în continuare. În același timp, bugetul trebuie să reflecte, de asemenea, prioritățile în evoluție ale Europei, inclusiv apărarea, securitatea și competitivitatea.
La fel ca bugetele naționale, bugetul UE trebuie să își îndeplinească prioritățile în limitele unor resurse limitate. Cea mai mare parte a acestuia este finanțată prin contribuțiile naționale ale statelor membre. Trebuie să menținem aceste contribuții în limite rezonabile. Acesta este motivul pentru care un pachet echilibrat și ambițios de noi resurse comune va constitui o parte esențială a unui acord global.
Am fost încurajat de spiritul constructiv al discuțiilor purtate între lideri cu privire la bugetul multianual până în prezent. Am convingerea că, în cele din urmă, vom găsi echilibrul adecvat pentru uniunea noastră, pentru cetățenii noștri și pentru viitorul nostru. Pentru că este responsabilitatea noastră comună să facem acest lucru.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternApune 'epoca Ozempic'. Pastila de slăbit fără injecții intră în Europa: De când ar putea intra în farmaciile din România
ExternDeficit uriaș la bugetul apărări Ucrainei - Zelenski cere UE să plătească mai devreme o parte din împrumutul de 90 de miliarde de euro
ExternIranul revine cu amenințări la adresa Bulgariei: Nu vom manifesta clemență față de cei care participă la atacurile SUA
Extern