Apropiați ai clanului Corduneanu, care au încercat să ucidă un polițist ca să scape cu drogurile, condamnați la închisoare: Agentul s-a ridicat și a pornit singur în urmărirea lor

Doi apropiați ai clanului Corduneanu au fost condamnați la ani grei de închisoare, la aproape cinci ani după un episod șocant petrecut în județul Iași, când au încercat să scape de un filtru al poliției și au lovit în plin un agent care le făcuse semn să oprească.
Polițistul a avut noroc și o prezență de spirit ieșită din comun: după ce a fost proiectat pe șosea și a evitat la limită să fie călcat de o altă mașină, s-a ridicat și a pornit în urmărirea traficanților.
Cei doi frați, Narcis Aurel și Sergiu Ionuț Emacu, au fost condamnați pentru ultraj sub forma tentativei la omor și trafic de droguri.
Cum au ajuns în atenția DIICOT
Potrivit anchetatorilor, frații Emacu au intrat în vizorul DIICOT în 2021, după ce, în urma destructurării unor rețele de trafic de heroină din Iași, au început să preia o parte dintre clienții rămași fără furnizori.
Anchetatorii au stabilit că cei doi se aprovizionau frecvent din București, din cartierul Ferentari, considerat unul dintre principalele centre de distribuție a heroinei.
Pe 28 iulie 2021, DIICOT și polițiștii au aflat că frații urmau să plece din nou la București și să se întoarcă în Iași pe ruta CUG-Grajduri. A fost organizat un filtru rutier în apropierea postului de poliție din Grajduri.
Polițistul a fost lovit și aruncat pe contrasens
Potrivit hotărârii instanței, mașinii în care se aflau cei doi i s-a făcut semn să oprească.
Autoturismul a încetinit, însă, în momentul în care polițistul s-a apropiat de portiera șoferului, Narcis Emacu a accelerat brusc și a virat stânga.
Agentul a fost lovit și proiectat pe contrasens, chiar în fața unei alte mașini.
„Șoferul acesteia a frânat brusc, în încercarea de a evita impactul”, se arată în documentele instanței.
Într-o scenă care i-a impresionat inclusiv pe magistrați, polițistul s-a ridicat imediat de pe carosabil.
„Acesta se ridicase în genunchi, s-a sprijinit cu mâinile de capotă, iar apoi s-a ridicat și s-a repezit spre propria mașină, pentru a porni în urmărirea traficanților”, au consemnat judecătorii, potrivit Ziarul de Iași.
Polițiștii au spart geamurile mașinii pentru a-i încătușa
Fuga celor doi a durat doar aproximativ un kilometru.
Șoferul a încercat să întoarcă autoturismul, dar s-a izbit de o autospecială de poliție și a rămas blocat.
Frații Emacu au refuzat să coboare din mașină, astfel că polițiștii au fost nevoiți să spargă geamurile și să îi extragă cu forța din autoturism.
În mașină și pe traseul urmat de aceasta au fost găsite mai multe pachețele cu heroină, comprimate de metadonă și seringi folosite.
În plus, analizele au arătat că șoferul consumase heroină înainte de a urca la volan.
Judecătorii: cantitatea de droguri era prea mare pentru consum propriu
În fața instanței, Sergiu Ionuț Emacu a susținut că întreaga cantitate de droguri îi aparținea și că o cumpărase pentru consum propriu.
Magistrații au respins însă această apărare.
Potrivit instanței, cele 4,65 grame de heroină descoperite ar fi fost suficiente pentru aproximativ 93 de doze, o cantitate incompatibilă cu simplul consum personal.
Pedepse grele pentru cei doi frați
Sergiu Ionuț Emacu a fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc.
Narcis Aurel Emacu a primit 8 ani de închisoare pentru ultraj sub forma tentativei la omor, 1 an și 6 luni pentru conducerea unui vehicul sub influența drogurilor și 6 luni pentru deținere de droguri. Pedeapsa rezultantă este de 8 ani și 8 luni de închisoare.
Hotărârea Tribunalului Iași nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalModificări pe ruta Cluj-Napoca – Tg. Mureș. Mai multe trenuri, afectate de lucrările la infrastructură
LocalTrafic infernal, chirii tot mai mari și taxe piperate la fiecare pas: Primele sfaturi pe care le-a primit un orădean de la clujeni când a vrut să se mute
LocalMomente de groază pentru o clujeancă într-un troleibuz: „Trei indivizi au încercat să taie cureaua genții ca să mi-o fure. Oameni minunați au intervenit”
Local