Extern

Aproape 100.000 de dolari din cuvintele lui Trump: Un angajat al Casei Albe este în centrul unei anchete după ce a profitat de informații privilegiate

Sursa originală →
Aproape 100.000 de dolari din cuvintele lui Trump: Un angajat al Casei Albe este în centrul unei anchete după ce a profitat de informații privilegiate

Un operator de teleprompter de la Casa Albă este investigat pentru presupusa utilizare de informații privilegiate, pentru a plasa pariuri și a câștiga aproape 100.000 de dolari din discursurile lui Donald Trump, scrie Mediafax.

Un operator de teleprompter, care lucra la Casa Albă din 2016, este acuzat că a pariat pe cuvintele pe care Donald Trump le-ar folosi în timpul unor discursuri publice importante, potrivit BBC.

Bărbatul este investigat pentru presupusa utilizare de informații privilegiate pentru a plasa pariuri și a câștiga aproape 100.000 de dolari din discursurile președintelui american.

Cum funcționau pariurile

Tranzacțiile au fost realizate pe o platformă de predicție a piețelor. În cadrul acesteia, utilizatorii pot paria pe evenimente din lumea reală. Firma a confirmat că a raportat activitatea, potrivit sursei citate.

Potrivit rapoartelor, platforma a înghețat contul bărbatului, înainte ca acesta să poată retrage suma.

Platforma a declarat, pentru BBC, că analiștii săi au observat pariuri neobișnuite pe „piețele de mențiuni”. Acestea reprezintă contracte în care utilizatorii prevăd dacă un vorbitor va folosi termeni comuni. Exemple de astfel de termeni ar fi anumite țări, termeni economici sau sloganuri de campanie.

Compania a identificat legătura cu Casa Albă

„Cuvintele liderilor politici, precum președinții și președinții Fed, provoacă mișcări de miliarde de dolari pe piețele valutare, contractele futures pe petrol [și] piața bursieră”, a transmis compania.

Folosind datele contului, compania a descoperit că utilizatorul era un angajat federal, care opera teleprompterele Casei Albe.

Reacția administrației Trump

Secretarul de presă al Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că președintele Trump știa despre operatorul de teleprompter. De asemenea, a transmis că angajatul era acum în concediu fără plată. Aceasta a adăugat că bărbatul nu va mai lucra la Casa Albă, mai arată sursa.

Contactată de BBC pentru a confirma că desfășoară o anchetă, CFTC a declarat că nu poate „confirma sau infirma” nicio anchetă.

Comentarii (0)

    Articole similare