Aparatele electrice care nu se pun NICIODATĂ în prelungitor

Prelungitoarele sunt foarte utile în multe locuințe, însă puțini români știu că există aparate electrice care nu ar trebui conectate niciodată la ele. Folosirea unui prelungitor în astfel de cazuri poate pune în pericol siguranța locuinței și a celor din casă.
De multe ori, numărul prizelor nu este suficient sau acestea sunt amplasate în locuri care nu sunt practice. În astfel de situații, mulți aleg să folosească un prelungitor pentru a conecta rapid aparatele de care au nevoie.
Avertismentul specialiștilor: ce aparate nu se pun niciodată în prelungitor
Totuși, potrivit southernliving.com, anumite aparate electrice nu ar trebui alimentate printr-un prelungitor. Justin Cornforth, fondatorul unui important magazin de echipamente electrice, atrage atenția asupra acestui aspect, despre care multe persoane nu sunt informate.
Specialistul explică faptul că orice aparat care produce căldură în mod constant sau este prevăzut cu un compresor nu trebuie conectat la un prelungitor.
Lista electrocasnicilor mari cu consum ridicat de energie
Din această categorie fac parte radiatoarele electrice, cuptoarele și aragazurile, frigiderele, cuptoarele cu microunde, aparatele de aer condiționat, prăjitoarele de pâine, friteuzele cu aer cald, mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe și, în general, toate electrocasnicele care au un consum mare de energie.
Trucuri pentru reducerea facturii: ce aparate trebuie scoase din priză
Pe lângă faptul că unele electrocasnice nu ar trebui conectate la prelungitoare, este bine să știm și ce aparate este recomandat să scoatem din priză atunci când nu le folosim, pentru a reduce consumul de energie și valoarea facturilor.
De exemplu, chiar dacă este un aparat de dimensiuni reduse, cafetiera poate consuma în mod constant aproximativ 4-5 kilowați-oră pe an, ceea ce poate contribui la creșterea costurilor cu energia electrică. De asemenea, este recomandat ca prăjitorul de pâine și cuptorul cu microunde să fie scoase din priză atunci când nu sunt utilizate.
Comentarii (0)
Articole similare
EnergieAlertă pe piața energiei: Oprirea grupului 2 de la Cernavodă lasă România fără 20% din producția electrică
EnergieToyota și Honda suspendă producția după cutremurul din Japonia / Companiile verifică impactul asupra furnizorilor și lanțurilor de aprovizionare
EnergieArabia Saudită Interceptează Drone Din Irak: Atacuri La Raftării
Energie