Alertă pe calea ferată, la Constanţa. Patru vagoane ale unui tren au deraiat şi unul s-a răsturnat

Patru vagoane ale unui tren au deraiat şi unul s-a răsturnat, în judeţul Constanţa, la faţa locului intervenind mai multe echipaje.
Reprezentanţii ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, joi, în zona Palas din municipiul Constanţa
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, joi, în zona Palas din municipiul Constanţa, după ce un vagon a unui tren s-a răsturnat şi patru au deraiat.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere şi un echipaj de descarcerare.
Incidentul a avut loc pe o linie de marfă şi nu este afectată circulaţia trenurilor de călători
Incidentul a avut loc pe o linie de marfă şi nu este afectată circulaţia trenurilor de călători.
ISU Constanţa a precizat că vagoanele nu sunt de călători şi nu au fost persoane rănite în urma incidentului, scrie news.ro.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalCapcana care îi pândește pe bicicliștii și trotinetiștii din Cluj pe ploaie! Polițiștii avertizează: șinele de tramvai devin alunecoase. Cum să le treci
LocalApelul la 112 care a pus pe jar polițiștii din două orașe, inclusiv Cluj: o femeie, închisă de fostul concubin în mașină? Ce au descoperit a schimbat totul
LocalVIDEO. Chiștoace, doze și urme de urină pe scările unui spațiu comercial din Cluj. Revolta unui localnic: „Nu le pasă ce lasă în urma lor”
Local