Accident groaznic: Un tânăr pompier a zburat cu motocicleta direct într-o râpâ de 30 de metri. Un coleg a coborât după el, dar nu a mai putut face nimic

Un motociclist și-a pierdut viața după ce a căzut într-o râpă adâncă de aproximativ 30 de metri. Incidentul a avut loc în județul Bihor, pe drumul județean DJ 764D, între localitățile Bratca și Damiș, informează Mediafax.
Motociclistul a zburat 30 de metri într-o râpă
Un motociclist s-a prăbușit într-o râpă de 30 de metri, iar al doilea a coborât după el în terenul abrupt pentru a-i acorda ajutor, informează ISU Bihor.
Incidentul grav a avut loc pe DJ 764D, între localitățile Bratca și Damiș.
„Un pompier din cadrul Stației Aleșd, plutonier adjutant șef Negruț Călin, aflat în timpul liber, a ajuns la victime înaintea echipajelor de intervenție. Acesta a constatat că unul dintre motocicliști este inconștient și a început imediat manevrele de resuscitare”, transmit serviciile de intervenție.
Salvatorii nu au mai putut face nimic
La locul accidentului au fost trimise o autospecială de primă intervenție și un echipaj de prim ajutor.
„La intervenție participă și echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea, precum și salvamontiști”, mai transmite ISU Bihor.
În ciuda eforturilor depuse de autorități, bărbatul a încetat din viață în urma accidentului.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternOmenirea ar fi dat peste cap următoarea eră glaciară prin arderea combustibililor fosili. Avertismentul cercetătorilor: Nu este un motiv de sărbătoare
Extern"Nu a existat niciun moment fără durere" - Christa Pike, femeia care a supraviețuit injecției letale, rupe tăcerea după execuția eșuată
ExternUn român care a luptat în Ucraina povestește realitatea dură a frontului și ce l-a traumatizat cel mai tare
Extern