A murit Vasile Tripon, timp de 12 ani primar al comunei clujene Călățele: „Comunitatea noastră vă rămâne veșnic recunoscătoare!”

Vasile Tripon, fost primar al comunei Călățele, în perioada 2012-2024, a trecut la cele veșnice.
Anunțul a fost făcut de actualul primar al comunei, Radu Neag, care l-a caracterizat pe predeceesorul său ca un om bun, un primar dedicat și implicat, care a luptat pentru binele comun.
„Azi comunitatea noastră îmbracă haină de doliu, deoarece, cel care a fost primarul acesteia timp de 12 ani, domnul Vasile Tripon, a plecat dintre noi. Un om bun, un primar dedicat și implicat, care a știut să asculte și să înțeleagă nevoile fiecărui cetățean, luptând pentru binele comun .
În aceste momente, gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către familia greu încercată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și că suntem alături de voi.” a transmis Radu Neag.
Referitor la activitatea sa ca edil, actualul prmar are cuvinte de apreciere pline de emoție:
„Mulțumim domnule primar pentru tot ceea ce ați realizat în comuna Călățele, munca, perseverență și devotamentul dumneavoastră vor rămâne scrise în istoria acestor locuri. Pentru tot ceea ce ați realizat și pentru tot sprijinul oferit, comunitatea noastră vă rămâne veșnic recunoscătoare.
Dumnezeu să vă odihnească în pace , domnule primar” spune Radu Neag.
Nu se cunosc momentan detalii despre cauza decesului.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalCapcana care îi pândește pe bicicliștii și trotinetiștii din Cluj pe ploaie! Polițiștii avertizează: șinele de tramvai devin alunecoase. Cum să le treci
LocalApelul la 112 care a pus pe jar polițiștii din două orașe, inclusiv Cluj: o femeie, închisă de fostul concubin în mașină? Ce au descoperit a schimbat totul
LocalVIDEO. Chiștoace, doze și urme de urină pe scările unui spațiu comercial din Cluj. Revolta unui localnic: „Nu le pasă ce lasă în urma lor”
Local