Zvonurile de pe Facebook te pot trimite la închisoare: Ce sancțiuni riscă persoanele care răspândesc informații false

Răspândirea informațiilor false pe rețelele de socializare nu este de joacă, ci poate avea consecințe legale. Purtătorul de cuvânt al Poliției Române spune că cei care dau mai departe știri inventate sau folosesc identități false în mediul online riscă amenzi sau chiar închisoarea, în funcție de gravitatea faptei.
Ambulanța neagră care fură copii
Avertismentul vine în contextul unui incident recent din localitatea Recea-Cristur, județul Cluj, unde un grup de tineri a atacat cu pietre o ambulanță din cauza zvonurilor care circulă online despre așa-numitele „ambulanțe negre” care ar fura copii.
Poliția și Parchetul anchetează în prezent de unde au pornit aceste minciuni și în ce măsură au influențat oamenii din zonă.
Ce riscă cei care distribuie informații false
Trimiterea de informații false devine infracțiune și se pedepsește cu dosar penal atunci când fapta pune în pericol siguranța națională. În cazurile în care distribuirea de știri false nu atentează la siguranța națională, dar provoacă panică sau dezordine publică, fapta este încadrată ca abatere contravențională și se sancționează cu amendă.
„Dacă se va stabili că a fost săvârșită o infracțiune de diseminare comunicarea de informații false, se va întocmi dosar penal în acest sens. Dacă nu se va stabili că a fost săvârșită o infracțiune și acele share-uri nu au deținut informații care să afecteze siguranța națională, cu siguranță vor fi dispuse alte măsuri de competență”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, notează Antena 3 CNN.
Totodată, cei care folosesc poze ale unor persoane publice sau se dau drept polițiști ori reprezentanți ai băncilor pentru a păcăli oamenii și a le cere bani comit infracțiunea de înșelăciune.
Oamenii legii fac un apel ferm către toți cetățenii să verifice orice informație din surse oficiale înainte de a da „share” și să nu lase zvonurile nefondate să le influențeze acțiunile.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalO clujeancă se plânge că vecinii fac grătar aproape în fiecare săptămână și îi umplu apartamentul de fum: „Stau cu geamurile închise pe căldura asta”
LocalExplozie de autorizații de construire la Cluj! 132 de avize într-o singură lună, dublu față de anul trecut. În orașe, creșterea a fost de 157,1%
LocalCele mai populare festivaluri din Cluj-Napoca și ce trebuie să știi despre ele
Local