Zelenski s-a întâlnit cu directorul CIA în Irlanda, în drum spre Statele Unite

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit luni cu directorul CIA, John Ratcliffe, în timpul unei escale de realimentare în Irlanda, în drum spre New York unde liderul ucrainean urma să participe la Adunarea Generală a ONU, a declarat marţi un înalt oficial ucrainean, relatează AFP preluată de Agerpres.
Această întâlnire a avut loc după o vizită a lui John Ratcliffe la Moscova la sfârşitul lunii august.
Potrivit presei americane, misiunea directorului CIA a fost aceea ce a descuraja Rusia să atace un stat membru al Alianţei Nord-Atlantice.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit cu oficialul american „pe aeroportul Shannon în timpul alimentării avionului”, a declarat un oficial ucrainean sub rezerva anonimatului.
El a refuzat să facă declaraţii despre subiectul întâlnirii. „A fost o conversaţie privată într-un cerc restrâns”, a spus el.
Zelenski a sosit luni seara la New York pentru a participa la Adunarea Generală a ONU şi pentru o întâlnire marţi cu preşedintele Donald Trump.
Liderul de la Casa Albă i-a trimis pentru prima dată pe emisarii săi Jared Kushner şi Steve Witkoff în septembrie la Kiev pentru relansarea eforturilor de mediere diplomatică între Ucraina şi Rusia.
Ratcliffe, a cărui vizită la Moscova a stârnit numeroase speculaţii, s-a întâlnit cu oficiali ai serviciilor secrete ruse la Moscova, potrivit Kremlinului. Donald Trump a descris călătoria ca fiind una de „semi-rutină”
Comentarii (0)
Articole similare
ExternFuziune între Paramount și Warner Bros Discovery. Cum se va numi noua companie
ExternSMS-uri false despre amenzi de parcare. DNSC avertizează românii despre linkurile ce duc la pagini care fură datele bancare
Extern„Fiecare minut contează”. Ce se întâmplă cu pacienții când spitalele unei țări UE sunt suprasolicitate. Noile măsuri votate în Parlamentul European
Extern