Zelenski ordonă atacuri susţinute împotriva industriei militare ruse: Mă aştept ca acestea să fie executate întocmai

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi că ordonat desfăşurarea unor operaţiuni speciale împotriva industriei militare ruse, transmite agenţia dpa.
Operaţiunile au obiectivul de a ţinti „companii precise pe care le-am identificat deja”, a scris Zelenski pe Facebook, după o reuniune cu membri ai conducerii politice şi militare a Ucrainei, transmite Agerpres.
Tuturor celor prezenţi la întâlnire le-au fost trasate sarcini clare şi „mă aştept ca acestea să fie executate întocmai”, a indicat el.
Industria militară a Rusiei trebuie „redusă semnificativ”, a continuat Zelenski, care a deplâns în acelaşi timp că Rusia continuă să obţină din străinătate sprijin şi componente cheie pentru armele sale.
„Putem vedea că fiecare rachetă rusească, fiecare dronă şi alte arme conţin componente esenţiale din alte ţări, în lipsa cărora astfel de arme pur şi simplu nu ar putea exista”, a susţinut preşedintele ucrainean.
Mai devreme săptămâna aceasta el a anunţat noi lovituri cu drone în profunzimea teritoriului rus, în continuarea campaniei de 40 de zile pe care a ordonat-o pe 25 iunie şi care vizează cu precădere centre logistice şi rafinării ruseşti.
În perioada scursă de atunci, armata ucraineană a atacat aproximativ 20 de depozite ale companiei ruse de comerţ electronic Wildberries, alte 25 de rafinării şi infrastructuri energetice şi aproximativ 200 de petroliere şi nave comerciale în Marea Neagră şi Marea Azov.
Ca represalii, Rusia a lansat 381 de rachete asupra Ucrainei numai în iulie, mai multe decât în orice altă lună de la începutul războiului pe care l-a declanşat în februarie 2022. De asemenea, Rusia atacă susţinut cu rachete şi drone porturile Ucrainei, pentru ca aceasta să nu-şi mai poată exporta produsele, în special cereale, după ce exporturile ruseşti au fost la rândul lor perturbate de loviturile dronelor ucrainene asupra infrastructurilor portuare.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternMinisterul de Externe, după arestarea unei românce în Germania, acuzată de spionaj în favoarea Rusiei: Până în prezent nu s-au înregistrat solicitări de asistență consulară
ExternUtilizatorii trotinetelor electrice au un risc de trei ori mai mare de traumatisme craniene decât motocicliștii, arată un studiu realizat în Anglia și Țara Galilor
ExternVIDEO Scene incredibile într-o sală de operație: Chirurgii au fost surprinși de un cutremur în timpul unei intervenții
Extern