Zelenski efectuează sâmbătă o vizită în Serbia, o premieră de la începutul războiului ruso-ucrainean

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va efectua sâmbătă o vizită în Serbia, prima sa deplasare în acest stat aliat tradiţional al Moscovei de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, a declarat joi pentru AFP un înalt responsabil ucrainean, transmite Agerpres.
„Trebuie să-i despărţim pe sârbi de tabăra rusă”, a estimat acest responsabil sub acoperirea anonimatului.
Această deplasare a lui Volodimir Zelenski este o „palmă pentru ruşi”, a adăugat el.
„Nimeni nu va mai putea spune că Serbia este un domeniu rezervat al Rusiei şi că Zelenski nu merge acolo”, a subliniat acest responsabil.
Volodimir Zelenski, care şi-a înmulţit deplasările în străinătate pentru a consolida susţinerea internaţională a ţării sale, nu a efectuat nicio vizită în Serbia de la venirea sa la putere în 2019.
Serbia rămâne una dintre puţinele ţări care nu au adoptat sancţiuni împotriva Rusiei după invazia sa asupra Ucrainei din 2022. Belgradul depinde foarte mult de Moscova pentru aprovizionarea sa cu gaz.
Însă Serbia este candidată la aderarea la UE şi este nevoită să menţină un echilibru fragil pentru a-şi păstra legăturile cu Bruxelles şi Moscova.
Preşedintele sârb Aleksandar Vucic s-a întâlnit în mai 2025 cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, unde majoritatea liderilor europeni nu mai merge de la declanşarea războiului cu Ucraina.
El s-a deplasat apoi în Ucraina câteva săptămâni maia târziu pentru a participa la un summit regional, prima sa vizită de la începutul războiului. El a refuzat totuşi să semneze declaraţia comună care condamna „războiul de agresiune brutal purtat de Rusia împotriva Ucrainei”.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternUn grup statuar rar din epoca Romei Antice, reprezentând zeităţi vindecătoare, descoperit în sudul Turciei
ExternCanicula pune la încercare mașinile electrice. Ce se întâmplă atunci când sunt lăsate mai mult timp în soare
ExternNivelul scăzut al Dunării a scos la lumină o comoară arheologică: Unul dintre cele mai lungi poduri ale Antichității 's-a ridicat' din apele fluviului
Extern