WWF: Peste 10% din pădurile statului intră în primul Catalog al Zonelor Prioritare pentru Biodiversitate / „Coridoarele verzi-albastre” – râurile, zonele umede și pădurile de pe maluri – sunt aproape inexistente în actuala rețea

Peste 10% din pădurile proprietate publică a statului au fost incluse în primul Catalog național al Zonelor Prioritare pentru Biodiversitate (ZPB), arată WWF-România într-o analiză a documentului aprobat la finalul lunii august de Ministerul Mediului. Organizația de mediu salută acest pas, precizând că actualul Catalog este concentrat în special asupra pădurilor, în timp ce ecosistemele acvatice și zonele umede sunt slab reprezentate.
Adoptarea și operaționalizarea Catalogului Național al Zonelor Prioritare pentru Biodiversitate a reprezentat jalon asumat de România prin PNRR.
Aproximativ 340.000 de hectare de păduri ale statului, administrate de Romsilva, au fost incluse în Catalog. Potrivit WWF, suprafața depășește 10% din totalul pădurilor statului, iar includerea ei duce practic la dublarea suprafețelor pădurilor de stat aflate într-un regim de protecție orientat spre conservarea biodiversității.
Catalogul cuprinde în total aproximativ 600.000 de hectare, iar circa 73% din această suprafață este reprezentată de păduri și alte terenuri acoperite cu arbori, deși acestea ocupă mai puțin de 35% din teritoriul național. WWF consideră că această concentrare trebuie echilibrată în etapele următoare prin includerea altor ecosisteme valoroase.
WWF: „Coridoarele verzi-albastre” sunt aproape inexistente
Organizația atrage atenția în special asupra râurilor, zonelor umede și pădurilor de pe malurile cursurilor de apă – pădurile ripariene, care formează așa-numitele „coridoare verzi-albastre”.
Acestea contribuie la regularizarea cursurilor de apă, menținerea calității apei și conectarea habitatelor naturale. În actualul Catalog însă, WWF constată că „aceste coridoare verzi-albastre sunt aproape inexistente”.
Organizația arată că finalizarea recentă a Cadastrului apelor, care acoperă peste 55.000 km din aproximativ 78.000 km de cursuri de apă, oferă acum baza pentru identificarea și includerea în Catalog a unor ecosisteme acvatice, zone umede și păduri de pe maluri cu valoare ecologică ridicată.
Ținta pentru 2030 este de 10% protecție strictă
WWF constată că primul Catalog nu înseamnă că România și-a atins obiectivul de 10% protecție strictă până în 2030. Organizația consideră însă că a fost creat mecanismul juridic și operațional prin care această țintă poate fi atinsă și cere continuarea desemnărilor, revizuirea metodologiei pe baze științifice și asigurarea unor mecanisme de compensare pentru proprietarii și comunitățile afectate de restricții.
Pentru pădurile desemnate ca ZPB, WWF precizează că intervențiile nu pot fi justificate prin rațiuni economice, fiind posibile doar atunci când sunt necesare pentru conservarea sau restaurarea valorilor naturale, siguranța oamenilor sau prevenirea dezastrelor. În pădurile primare și multiseculare de tip „old-growth” nu ar trebui să fie permise intervenții silviculturale.
Context: Alte ONG-uri au criticat suprafața propusă de Ministerul Mediului
Înainte de adoptarea Catalogului, Agent Green, Greenpeace România, Comunitatea Declic, Federația Peisaj Deschis și Platforma pentru Adaptare Climatică au criticat proiectul Ministerului Mediului, susținând că cele aproximativ 609.400 de hectare, respectiv 2,54% din suprafața terestră a României, sunt insuficiente în raport cu obiectivul de 10% protecție strictă până în 2030.
Potrivit unei analize realizate atunci de Agent Green, Greenpeace România și Declic pe baza datelor GIS publicate de Minister, peste 90% dintre suprafețele propuse se aflau deja în arii naturale protejate, iar suprafețele din afara acestora însumau aproximativ 59.800 de hectare, echivalentul a 0,25% din teritoriul României. ONG-urile au criticat și durata consultării publice pentru cele 472 de zone propuse și au cerut includerea unor suprafețe noi, reprezentative și conectate ecologic.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternAvertismentul Qatarului: “Consecințe catastrofale” / De ce închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb ar putea provoca pagube și mai mari decât cea a strâmtorii Ormuz
ExternPrimarul Londrei, Sadiq Khan, își ocupă locul în Camera Lorzilor la patru ani după ce a cerut desființarea acesteia
ExternCristian Chivu a stabilit o premieră la Inter în istoria de 118 ani, transmite Gazzetta dello Sport
Extern