Viziunea lui Grigore Antipa pentru Delta Dunării, actuală după mai bine de un secol, în epoca schimbărilor climatice / Apa și sedimentele, tratate ca resurse, iar comunitățile locale, implicate în administrarea Deltei

Într-o perioadă în care soluția dominantă era desecarea, Grigore Antipa, celebrul naturalist, biolog și zoolog român, propunea, în urmă cu peste un secol, o formă de colaborare cu apa. Această idee se regăsește astăzi în strategiile de adaptare climatică, în restaurarea zonelor umede și în măsurile bazate pe natură.

Ideile formulate de Grigore Antipa în urmă cu peste un secol despre administrarea Deltei Dunării „ca ecosistem complex capabil să genereze bogăție” sunt remarcabil de moderne și îndemnau la folosirea resurselor Deltei fără distrugerea proceselor naturale care le întrețin, arată dr. Florin Zăinescu într-o analiză publicată de InfoClima.

Cercetătorul amintește de studiile realizate de Antipa la începutul secolului XX și le pune în legătură cu actualele proiecte de restaurare ecologică și cu obiectivele asumate de Uniunea Europeană. În lucrări precum „Regiunea inundabilă a Dunării”, publicată în 1910, și „Câteva probleme științifice și economice privitoare la Delta Dunării”, din 1914, Antipa descria Delta ca pe un sistem aflat într-o continuă transformare, modelat de apă, sedimente și vegetație.

Abordarea sa se deosebea de concepția dominantă a epocii, potrivit căreia zonele umede trebuiau desecate și transformate în teren agricol. Cu toate acestea, Antipa nu respingea intervențiile umane sau valorificarea economică, dar considera că acestea trebuie să țină cont de funcționarea naturală a fluviului. Așa cum inundațiile nu erau văzute de el exclusiv ca un pericol. Revărsările Dunării aduceau apă, nutrienți și sedimente, alimentau lacurile și susțineau pescuitul. Zonele inundabile funcționau, în același timp, ca spații naturale de stocare a apei în timpul viiturilor.

Aceeași logică se regăsește astăzi în conceptul de infrastructură naturală: refacerea luncilor și a zonelor umede pentru reducerea riscului de inundații, protejarea biodiversității și adaptarea la schimbările climatice.

De aici și critica lui fermă la adresa soluțiilor radicale. Visul de a transforma Delta în „grânarul Europei” prin secare totală era, scria el, „o adevărată utopie”: fundul bălților se află în cea mai mare parte sub nivelul Mării Negre. A copia în valea noastră, cu clima ei secetoasă, sistemele de îndiguire din Olanda sau de pe Tisa, însemna a risca „greșeli ireparabile”.

Alternativa lui era o administrare locală, regiune cu regiune: îndiguiri parțiale, desecări acolo unde se justifică și folosirea aluviunilor fluviului pentru a înălța și a extinde grindurile. Sedimentul devine astfel resursă, nu deșeu. Digurile, canalele și lucrările de drenaj puteau fi folosite, în viziunea sa, fără a întrerupe complet circulația apei. Antipa acorda o importanță deosebită și sedimentelor transportate de Dunăre, pe care le considera o resursă pentru consolidarea și ridicarea terenurilor.

Subiectul este cu atât mai actual cu cât Delta primește în prezent mai puține sedimente, în principal din cauza barajelor și a altor intervenții realizate în amonte. În același timp, creșterea nivelului Mării Negre și eroziunea litorală sporesc vulnerabilitatea teritoriului.

Comunitățile locale, parte a administrării Deltei

Concepția lui Antipa era implicarea locuitorilor, unul dintre principiile europene actuale de bază pentru păstrarea ecosistemelor. Pescarii și crescătorii de animale nu erau considerați doar beneficiari ai resurselor, ci participanți la administrarea acestora. Antipa propunea sprijin financiar, acces la unelte, concesiuni adaptate comunităților și construcții potrivite mediului inundabil, precum locuințe ridicate pe piloni înalți și drumuri care puteau funcționa și ca diguri.

Această perspectivă se apropie, potrivit analizei semnate de Florin Zăinescu, de principiile utilizate astăzi în proiectele de restaurare ecologică: intervențiile au mai multe șanse de reușită atunci când comunitățile locale sunt implicate și obțin beneficii directe din protejarea ecosistemului.

Refacerea zonelor umede de la Mahmudia și Carasuhat

După 1990, mai multe terenuri îndiguite în perioada comunistă au fost reconectate la regimul natural al apei. Unul dintre exemplele prezentate este proiectul de restaurare desfășurat între 2012 și 2016 la Mahmudia și Carasuhat, pe aproximativ 924 de hectare. După revenirea apei, vegetația și fauna specifice zonelor umede s-au refăcut, iar pescuitul și turismul au generat noi oportunități economice. O cercetare citată în analiză arată că peste 97% dintre locuitorii din Murighiol chestionați preferau restaurarea zonei umede în locul păstrării terenului agricol.

Exemplul indică faptul că refacerea naturii nu exclude activitatea economică. În anumite condiții, aceasta poate susține turismul, pescuitul și veniturile comunităților mai eficient decât agricultura practicată pe terenuri dificil de întreținut.

Metoda lui Antipa se baza pe observații directe, măsurători și date culese din teren. Instrumentele actuale permit continuarea acestei abordări la o scară mult mai mare.

Proiectul Delta-Hub, dezvoltat de Universitatea din București și Stațiunea de Cercetări Marine și Fluviale Sfântu Gheorghe, urmărește realizarea unui model integrat al Deltei. Cercetătorii folosesc măsurători LiDAR, date batimetrice, imagini din satelit, senzori și inteligență artificială pentru a analiza circulația apei și a sedimentelor. Un asemenea „geamăn digital” al Deltei poate fi utilizat pentru simularea efectelor unor intervenții înainte ca acestea să fie aplicate: deschiderea unui canal, îndepărtarea unui dig sau reconectarea unui teren la regimul natural de inundare.

Politicile europene readuc în discuție ideile lui Antipa. Refacerea zonelor umede și a conectivității râurilor se află și printre obiectivele Uniunii Europene. Regulamentul european privind refacerea naturii prevede măsuri pentru restaurarea ecosistemelor degradate și refacerea a cel puțin 25.000 de kilometri de râuri cu curgere liberă până în 2030.

Delta a devenit Rezervație a Biosferei și sit UNESCO după 1990. Este singura deltă declarată integral rezervație a biosferei.

Astăzi, Delta Dunării este cea mai mare și mai bine păstrată zonă umedă a Europei: adăpostește cel mai întins stufăriș compact din lume (circa 156.000 ha), intrat în cartea recordurilor, care funcționează ca cel mai mare sistem natural de purificare a apei de pe continent și este refugiu pentru peste 300 de specii de păsări.

Sursa: analiza „Planul lui Antipa pentru Delta Dunării – O ecologie înaintea vremii sale, încă aplicabilă în era schimbărilor climatice”, publicată de InfoClima și semnată de dr. Florin Zăinescu.