VIIDEO Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulației în această noapte

Ciprian Ciucu anunță duminică că podul Basarab va fi redeschis circulației din această noapte, dar lucrările de reparații vor continua până la începutul anului viitor.
„Podul Basarab se deschide circulației în această noapte, așa cum am promis.
Restul lucrărilor de reparații vor continua pentru ca la începutul anului viitor să putem recepționa această lucrare nerecepționată şi neîntreținută de peste 15 ani de la darea in folosință.
Am început pe 20 iunie și, până acum, ne-am concentrat pe lucrările care implică traficul. Am închis alternativ câte o
arteră a podului, iar pe cealaltă s-a circulat în dublu sens.
Ce am făcut până acum
– Am reparat partea carosabilă: asfalt, hidroizolație, rosturi de dilatație și marcaje. – Am reparat și protejat structura podului: fisuri, elemente de beton, piloni și intrados. – Am curățat și reparat sistemele de scurgere, inclusiv cele de pe calea de rulare a tramvaielor. – Am reparat și vopsit elementele metalice, inclusiv bordurile și balustradele.
S-a lucrat în două schimburi, inclusiv în weekenduri.
Nu am terminat. Până la finalul anului:
– Înlocuim gardurile ruginite și panourile de protecție fonică. – Curățăm și protejăm toate elementele de beton pe care nu s-a intervenit până acum. – Reabilităm stația de tramvai: plexiglass, scări, lifturi și scări rulante.
TOTUL va fi reparat sau înlocuit, pus în siguranță, igienizat.
De ce e important să facem aceste lucrări? Din două motive: Pasajul se degradase și nu mai prezenta siguranță; Doar așa îi vom putea face recepția finală și, pe viitor, îi vom putea asigura mentenanța”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăMinistrul Apărării, Radu Miruță (USR), cere ca limitarea mandatelor șefilor serviciilor secrete să fie discutată în cadrul pachetului legilor securității
PoliticăTopul încrederii românilor, răsturnat! Școala conduce, biserica și Justiția pierd cel mai mult teren, iar partidele politice rămân ultimele, cu 1,9
PoliticăAUR afirmă că reacția jandarmilor la protestul de astăzi este similară cu înăbușirea violentă a protestului din 10 august 2018 / „Violența nu poate fi încurajată și nu poate fi justificată, dar faptul că apar oameni care își pierd răbdarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice guvern responsabil”
Politică