VIDEO: Sidny Lopes Cabral, din Capul Verde, a reușit cel mai frumos gol de la Cupa Mondială

Sidny Lopes Cabral, din naționala celor din Capul Verde, a înscris cel mai frumos gol de la Cupa Mondială de fotbal, transmite FIFA.
Reușita lui Sidny a avut loc în meciul din 16-imi contra Argentinei. Meciul a fost pierdut de Capul Verde cu scorul de 3-2, după prelungiri.
Fotbalist al celor de la Trabzonspor, Sidny a bifat în SUA, la Miami, cel mai frumos gol marcat pe durata turneului final care s-a încheiat pe 19 iulie cu victoria Spaniei (1-0 în finala cu Argentina).
Golul lui Cabral le-a devansat pe cele reușite de Eldor Shomurodov din Uzbekistan şi Wilson Isidor din Haiti, care s-au clasat pe locurile al doilea şi respectiv al treilea.
„În momentul în care am trecut de adversar cu un dribling, am văzut o breşă şi m-am gândit: «Hai să încerc».
Şutez bine cu ambele picioare. Am văzut spaţiul liber şi mi-am îndreptat privirea spre colţul de sus al porţii. Am ţintit acolo şi am lovit mingea foarte bine”, a explicat Sidny.
Comentarii (0)
Articole similare
SportSchimbare importantă în fotbalul spaniol: arbitrii vor oferi interviuri după meciuri privind deciziile din teren
SportANALIZĂ RECORDER: Dezastrele care au dat de gol crima de la Colectiv
SportLilly și REGINA MARIA aduc îngrijirea medicală integrată mai aproape de pacienții care trăiesc cu obezitate
Sport