Extern

VIDEO Serbia arde. 45 de incendii sunt active, iar un om am murit. Fumul a ajuns în Bulgaria

Sursa originală →
VIDEO Serbia arde. 45 de incendii sunt active, iar un om am murit. Fumul a ajuns în Bulgaria

Serbia se confruntă cu multiple incendii de vegetaţie, care au provocat o primă victimă, un bărbat în vârstă de 70 de ani, în timp ce un fum dens rezultat din aceste incendii a ajuns marţi deasupra regiunii capitalei bulgare Sofia, unde autorităţile au îndemnat locuitorii să evite ieşirile prelungite în aer liber, transmite agenţia EFE, conform Agerpres.

Parchetul din oraşul sârb Smederevo, situat la aproximativ 50 de kilometri est de capitala Belgrad, a confirmat că un bărbat vârstnic a murit luni din cauza intoxicaţiei cu monoxid de carbon şi a arsurilor provocate de un incendiu, în timp ce un tânăr care a încercat să-l ajute a fost rănit.

Zeci de incendii active în Serbia

🔥Serbia is battling 45 active wildfires across country amid high temperatures and dry conditions, with one person killed near Smederevo ⚠️Davor Vidovic of Emergency Situations Office said firefighters continue to tackle blazes, most of which have been brought under control… pic.twitter.com/WCyhDGj9R2

— Greenline (@GreenlineAA) August 18, 2026

Există în prezent 45 de incendii active în Serbia, cel mai intens fiind în zona nisipoasă Deliblato, o rezervaţie naturală în nord-estul ţării, unde incendiul izbucnit în urmă cu aproape două săptămâni a ars deja aproximativ 3.500 de hectare de ecosisteme protejate.

"La ora actuală, nici populaţia şi nici bunurile nu sunt în pericol, depunem eforturi pentru a stăvili incendiul. Sunt 345 de pompieri în acţiune pe teren, cu 95 de vehicule şi 37 de maşini operative", a declarat un responsabil al serviciului de pompieri.

El a explicat faptul că terenul în acea zonă nisipoasă este extrem de dificil şi vehiculele se împotmolesc frecvent acolo, în timp ce vântul îşi schimbă rapid direcţia şi sunt astfel declanşate noi incendii.

Alte două incendii majore active sunt în zona muntelui Stolovi, unde au ars aproximativ 200 de hectare de pădure şi vegetaţie joasă, şi mai la sud de acesta, unde au ars circa 60 de hectare de pădure.

Norul de fum a ajuns deasupra Sofiei

Între timp, un fum dens provenit de la mai multe incendii din Serbia a trecut graniţa cu Bulgaria şi a ajuns la Sofia. Potrivit primăriei capitalei bulgare, în numai o oră au fost primite peste 40 de apeluri care au semnalat fum, smog toxic şi un puternic miros neplăcut în diferite părţi ale oraşului. Autorităţile bulgare au recomandat populaţiei din zonele afectate să ţină ferestrele şi uşile închise şi să evite ieşirile prelungite în aer liber, ca măsuri de precauţie.

"Nu există niciun incendiu major la Sofia. Informaţiile noastre indică faptul că, în urma numeroaselor incendii din Serbia, s-a format un nor de fum pe care curenţii de aer îl transportă în partea de vest a ţării", a explicat şeful serviciului bulgar de pompieri, Alexander Djartov.

"În plus faţă de contactele pe care le-am stabilit cu colegii noştri de la centrul naţional de operaţiuni din Serbia, este de asemenea evident pe harta sistemului satelitar Copernicus că incendiile sunt departe" de Bulgaria, a adăugat responsabilul citat.

Serbian emergency crews are battling major wildfires across the country, with helicopters dropping water on some of the hardest-hit areas near Kraljevo and in the Deliblatska Pescara. Fires were reported in 25 locations across Serbia, with around 2,000 hectares affected in… pic.twitter.com/FIzXpRWtzt

— APT News (@APT__News) August 16, 2026

Comentarii (0)

    Articole similare