Extern

VIDEO Șeful NATO, după ce Trump a spus că Groenlanda ar trebui să fie sub controlul SUA: 'Are absolută dreptate. Există un risc uriaș în Arctica'

Sursa originală →
VIDEO Șeful NATO, după ce Trump a spus că Groenlanda ar trebui să fie sub controlul SUA: 'Are absolută dreptate. Există un risc uriaș în Arctica'

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a stârnit controverse la summitul de la Ankara, după ce a afirmat că președintele american Donald Trump „a avut absolută dreptate” să insiste asupra preluării controlului asupra Groenlandei, invocând riscurile generate de Rusia și China în regiunea arctică, potrivit Euronews.

Mark Rutte a făcut aceste declarații surprinzătoare miercuri, în a doua zi a summitului NATO de la Ankara.

Rutte: "Există un risc enorm ca Rusia și China să obțină acces tot mai mare la Arctica"

holy shit -- Mark Rutte says Trump is "right" about Greenland "When it comes to defense of the arctic, he absolutely was right, because there is a huge risk that Russia and China will gain more and more access to the arctic" pic.twitter.com/M539LNwaCE

— Aaron Rupar (@atrupar) July 8, 2026

"Am fost de acord la Davos, în ianuarie, că (...) în ceea ce privește apărarea Arcticii, a avut absolută dreptate, deoarece există un risc enorm ca Rusia și China să obțină acces tot mai mare la Arctica", a declarat șeful NATO.

"Iar discuția pe care am purtat-o și acordul pe care l-am încheiat vizează NATO, în special cele șapte țări care se învecinează cu Arctica, inclusiv, desigur, SUA prin intermediul NORSOCOM și NORAD; asta înseamnă Canada cu NORAD și, desigur, cei cinci aliați europeni – Islanda, Suedia, Danemarca, Finlanda și Norvegia – care colaborează, susținuți de toți ceilalți aliați, pentru a se asigura că Arctica este în continuare în siguranță", a adăugat Rutte.

Cum vrea NATO să protejeze Groenlanda

Mark Rutte a explicat că NATO implementează deja operațiunea „Arctic Sentry”, lansată la începutul acestui an pentru consolidarea securității în Arctica, în timp ce SUA, Danemarca și Groenlanda discută separat despre investiții militare și viitoarea prezență americană pe insulă.

"Aceasta este operațiunea „Arctic Sentry”, lansată de comandantul suprem al Alianței la începutul lunii februarie. În al doilea rând, și aici aveți dreptate, nu am voie să discut sau să îmi asum angajamente cu privire la această a doua parte.

A doua parte se referă la discuțiile trilaterale dintre SUA, Groenlanda și Danemarca, conduse de miniștrii de externe ai Statelor Unite, Groenlandei și Danemarcei. Practic, pentru a ne asigura că orice investiții legate de „Golden Dome” sau de desfășurarea de trupe în Groenlanda vor fi realizate în viitor.

Și că, în cazul în care Groenlanda și-ar schimba statutul constituțional în cadrul Regatului Danemarcei, aceste angajamente și acorduri ar rămâne valabile, motiv pentru care și Groenlanda participă la aceste discuții. Eu nu particip la aceste discuții. (...) Rolul meu este să colaborez cu liderii noștri militari pentru a ne asigura că punem în aplicare programul „Arctic Sentry” și exact asta facem", a precizat Mark Rutte.

Ce a afirmat Donald Trump despre Groenlanda / Reacția premierului danez

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat marţi că Groenlanda ar trebui să fie controlată de Statele Unite, nu de Danemarca, o afirmație care a stârnit reacții puternice din partea premierului danez Mette Frederiksen, care a declarat că "Groenlanda nu este de vânzare" și că "Danemarca este pregătită să apere fiecare centimetru al NATO, inclusiv teritoriul Regatului Danemarcei".

🗣️ 'Greenland is of course not for sale' Denmark's Prime Minister Mette Frederiksen reiterates that Greenland is 'not for sale' at the NATO summit in Ankara after US President Donald Trump suggests the territory should be controlled by Washington rather than Copenhagen 🔴… pic.twitter.com/UILgbpeBRn

— Anadolu English (@anadoluagency) July 8, 2026

Trump back to claiming Greenland should be under US control #WorldNow pic.twitter.com/UTbkkv4O08

— CGTN (@CGTNOfficial) July 8, 2026

.@POTUS: "Greenland is very important for the United States but it's not important for Denmark. In fact, when Denmark was overrun by the Nazis in less than one day...they asked us to take care of Greenland...We shouldn't have given it back to them because we're the ones that need… pic.twitter.com/IRehRZKa9s

— Rapid Response 47 (@RapidResponse47) July 8, 2026

Trump a spus că problema controlului asupra Groenlandei a afectat relaţiile SUA cu NATO. „Asta mi-a afectat relaţia cu NATO, pentru că Groenlanda nu-i este de niciun folos Danemarcei. Danemarca nu cheltuieşte bani pentru a ajuta cu adevărat Groenlanda, dar este o zonă importantă pentru Statele Unite şi este înconjurată de nave chinezeşti şi ruseşti, iar asta nu se va întâmpla”, a punctat el.

„Ei nu ar fi de acord cu asta, mai ales având în vedere toţi banii pe care îi cheltuim pentru a-i ajuta în faţa Rusiei”, a adăugat Donald Trump.

Premierul Groenlandei: "Apelurile repetate privind preluarea sau controlul țării noastre nu schimbă acest lucru"

Și premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a respins miercuri declarațiile lui Trump.

„Apelurile repetate privind preluarea sau controlul țării noastre nu schimbă acest lucru.”

El a reiterat, de asemenea, că Groenlanda nu este de vânzare.

Comentarii (0)

    Articole similare