VIDEO. Momente de panică într-un bloc! Podeaua unei construcții improvizate s-a prăbușit în subsol. 30 de oameni, evacuați, printre care 8 copii

Momente de panică în municipiul Zalău, după ce podeaua unei construcții improvizate, amenajate în curtea interioară a unui bloc de locuințe, s-a prăbușit în subsolul imobilului. Incidentul s-a produs pe bulevardul Mihai Viteazu, iar pompierii au intervenit de urgență. 30 de persoane, dintre care 8 copii, au fost evacuate preventiv.
Alarma s-a dat în această după-amiază, în jurul orei 16:35. Construcția improvizată era utilizată ca bucătărie, iar în urma prăbușirii podelei a fost afectată o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați. Din fericire, în momentul producerii incidentului nu se afla nicio persoană surprinsă sub dărâmături.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Zalău, cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și două microbuze pentru transportul persoanelor. De asemenea, a fost mobilizat un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Sălaj, alături de polițiști și jandarmi.
30 de persoane evacuate, printre care 8 copii
Autoritățile au luat măsuri imediate pentru protejarea locatarilor. Accesul în zonele afectate a fost interzis, iar alimentarea cu gaze naturale a fost sistată integral. Incidentul s-a produs la nivelul uneia dintre scările unui ansamblu format din șapte scări de bloc alipite. În aceste condiții, autoritățile au decis evacuarea preventivă a locatarilor din apartamentele situate la parterele scărilor.
În total, au fost evacuate 30 de persoane, dintre care 22 de adulți și 8 minori. Două persoane au solicitat sprijinul autorităților pentru asigurarea cazării în această seară.
La locul incidentului s-au deplasat și reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții, Delgaz Grid și Electrica, pentru verificări și evaluarea situației. Pompierii au acționat pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și pentru verificarea zonei afectate, în vederea identificării eventualelor persoane rănite sau surprinse.
La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență a fost activată grupa operativă. Din fericire, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În funcție de rezultatele verificărilor și de evoluția situației, autoritățile vor stabili dacă sunt necesare măsuri suplimentare pentru siguranța locatarilor și a imobilului.
Comentarii (0)
Articole similare
EnergieSuspiciuni de neglijență umană după oprirea accidentală a Unității 1 de la Cernavodă / ”Echipamentele sunt învechite, cu o uzură de aproximativ 30 de ani de folosință”
EnergieConductă de gaz fisurată în apropierea unui liceu din Craiova / Lucrări făcute cu un buldoexcavator / 200 de elevi au fost evacuați
EnergieEgiptul anunță o descoperire de gaze în Mediterană
Energie