VIDEO Incident bizar în Ungaria: un bărbat beat a furat un avion Cessna 172 și s-a îndreptat spre centrala nucleară Paks. Armata a trimis avioane de luptă Gripen

Un bărbat de 24 de ani a furat sâmbătă dimineaţă un avion uşor Cessna 172 de pe un aerodrom din sudul Ungariei şi a decolat fără autorizaţie, îndreptându-se spre centrala nucleară Paks. Armata ungară a ridicat imediat de la sol două de avioane de luptă Gripen aflate în serviciul de alertă, relatează presa maghiară, conform News.ro.
Potrivit HGV.hu, avionul Cessna a ajuns în zona centralei nucleare de la Paks şi a început să facă manevre în aer.
În jurul centralei zborul aeronavelor civile este interzis pe o rază de 3 km şi până la altitudinea de 6.000 m.
A aterizat forțat într-un lan de floarea-soarelui
În cele din urmă, avionul a făcut o aterizare forţată lângă Gerjen, într-un lan de floarea-soarelui. Trenul de aterizare s-a rupt, iar aparatul a rămas înclinat pe o aripă. Nu au existat răniţi.
Avioanele Gripen au localizat aparatul şi au rămas deasupra locului până la sosirea elicopterului medical şi a echipelor de intervenţie, scrie kecskemet365.hu.
Bărbatul era beat
Între timp, poliţia l-a prins pe pilot.
Este un bărbat de 24 de ani din Szomor, despre care poliţia spune că era beat şi într-o stare confuză. După aterizarea forţată, şi-a abandonat avionul şi a plecat pe jos pe un drum secundar.
Când un şofer a oprit să-l ajute, a încercat să-i ia şi acestuia maşina şi în cele din urmă a fost reţinut.
Urmează interogatoriul
Pe lângă notificarea autorităţilor aeronautice, se desfăşoară inspecţia la faţa locului şi colectarea datelor şi informaţiilor, cu implicarea unor experţi, anunţă poliţia.
Poliţiştii din judeţul Bács-Kiskun îl acuză pe bărbat de infracţiunea de sustragere arbitrară a unui vehicul, iar anchetatorii din judeţul Tolna vor iniţia proceduri şi pentru jaf şi alte infracţiuni.
După interogatoriu, bărbatul va fi plasat în arest preventiv şi se va solicita arestarea sa. Poliţiştii investighează şi dacă băebatul se afla sub influenţa altor substanţe decât alcoolul.
În plus, poliţia a iniţiat fără întârziere un control comun la aeroportul din Kalocsa, urmând ca şi celelalte aeroporturi din ţară să ia măsuri similare, pentru a preveni repetarea unui astfel de incident.
Imagini de la fața locului:
Comentarii (0)
Articole similare
SportTaieri importante de salarii la CFR Cluj. Răzvan Zăvăleanu a renegociat contractele fotbaliștilor. Un singur jucător a refuzat diminuarea venitului
SportFinala Europa League revine în România. Unde se joacă ultimul act al competiției
SportVIDEO Războiul audiențelor între Antena 1 și PRO TV. Mircea Badea izbucnește: 'Au pierdut, dar spun că au câștigat, că au jucat pe cornere, nu pe goluri'
Sport