VIDEO Incendiile din Italia: cineva leagă de coada pisicilor cârpe îmbibate în lichid inflamabil pentru răspândirea flăcărilor

În Calabria (Italia), printre dispozitivele cu aprindere întârziată descoperite în timpul operațiunilor de stingere a incendiilor, agenția regională de Protecție Civilă a raportat găsirea unor pisici care aveau legate de coadă cârpe îmbibate în lichid inflamabil şi care fuseseră aruncate pe câmp, relatează LA STAMPA, conform Rador Radio România.
Dispozitive inflamabile
Această informație șocantă apare în contextul în care regiunea este afectată de numeroase incendii iar anchetatorii încearcă să stabilească originea acestora.
„Am găsit dispozitive de aprindere și dispozitive cu aprindere întârziată, care nu sunt opera unei minți tulburate, ci a uneia cu adevărat criminale”, declară Domenico Costarella, Director General al Protecției Civile din regiunea Calabria, într-un videoclip publicat pe canalele de socializare ale președintelui regiunii, Roberto Occhiuto.
Oficialul a descris ceea ce a descoperit personalul implicat în stingerea numeroaselor incendii care afectează în prezent teritoriul calabrez.
Printre mijloacele folosite pentru a întârzia declanșarea incendiilor, Costarella a menționat descoperirea unor lumânări acoperite cu cârpe îmbibate în lichid inflamabil:
„Am găsit dispozitive cu aprindere întârziată, rodul unei minți nu doar malițioase, ci – aș spune – criminale.
Lumânări având în partea superioară o cârpă îmbibată în lichid inflamabil, care declanșau incendiul după un anumit interval de timp, permițând acestuia să se transforme într-unul de proporții”, a explicat Costarella.
„Sau sticle goale prevăzute cu un fitil, tot cu material inflamabil, care produc o mică scânteie, care se propagă apoi în zona înconjurătoare, eventual acolo unde există iarbă uscată”.
În plus, potrivit directorului general al agenției regionale de Protecție Civilă, se pare că în unele cazuri s-au folosit animale: „Am întâlnit scene șocante, pisici pe a căror cozi fuseseră legate cârpe îmbibate în lichid inflamabil; animalele au fost aruncate apoi pe câmpuri pentru a ajuta la răspândirea incendiilor”.
Raportul descrie o metodă deosebit de crudă: se presupune că animalele au fost folosite pentru a transporta materiale inflamabile și, alergând prin câmpuri, au contribuit la răspândirea flăcărilor.
Apel la mentalitate
La finalul discursului său, Directorul General al Protecției Civile a pledat pentru o schimbare de mentalitate.
„Să ne reluăm activitatea și să revenim la posturi, însă trebuie să progresăm, să ne schimbăm mentalitatea. Acestea sunt acte inumane”.
Din păcate, cel mai mare dușman al omului este omul, a decretat şi președintele regiunii Calabria, Roberto Occhiuto, când a distribuit înregistrarea video: „Cel mai mare dușman al omului este omul.”
🔥 Sicilia nella morsa del caldo estremo: a Palermo la temperatura è rimasta vicina ai 40°C anche durante la notte, mentre vento e siccità alimentano vasti incendi tra Palermo, Messinese, Agrigentino e Calabria.#meteoeradar #caldo #siccità #incendi pic.twitter.com/K0EvBFtnJX
— Meteo & Radar (@meteoeradar) July 22, 2026
Incendiile fac ravagii în Sicilia
Sicilia se confruntă cu unul dintre cele mai dificile episoade de incendii din această vară, după ce zeci de focare izbucnite în mai multe provincii au distrus terenuri agricole, au amenințat localități și au forțat evacuarea a peste o sută de persoane, transmite Il Post, conform Mediafax.
Bilanțul este deja unul tragic. Un pompier în vârstă de 59 de ani și-a pierdut viața în timpul unei intervenții, iar un coleg a ajuns la spital după ce i s-a făcut rău în timp ce lupta cu incendiile, mai scrie Il Post.
Cele mai multe incendii au izbucnit în zone rurale, însă în numeroase cazuri focul s-a apropiat periculos de cartiere și sate. În unele localități, flăcările au format adevărate ziduri de foc de-a lungul drumurilor și au continuat să ardă pe tot parcursul nopții, complicând intervențiile echipelor de salvare. Miercuri, autoritățile au raportat peste 200 de intervenții, după alte peste o sută desfășurate în ziua precedentă.
Cea mai gravă situație este în provincia Agrigento, unde incendiul a pătruns în localitatea Santo Stefano Quisquina, aflată la aproximativ 60 de kilometri de orașul Agrigento. Peste o sută de locuitori au fost evacuați, iar aproximativ 20 de pacienți ai unei clinici au fost mutați de urgență din calea flăcărilor. Un alt incendiu s-a apropiat de centrul localității Saponara, în apropiere de Messina.
În provincia Palermo, pompierii continuă să lupte cu mai multe focare active, în special în zona periurbană. În timpul nopții, mai multe cartiere au rămas fără energie electrică, iar o porțiune a autostrăzii care leagă Palermo de Catania a fost închisă temporar din cauza incendiilor.
Unul dintre cele mai dificile incendii a fost înregistrat la Castronovo di Sicilia, unde flăcările au ajuns până în apropierea locuințelor. Primarul localității a declarat că aproape un kilometru pătrat de vegetație a fost distrus, iar zeci de familii au fost nevoite să își părăsească locuințele. Incendiile au afectat și numeroase drumuri naționale și județene, iar în unele zone circulația a fost restricționată pentru a permite intervenția echipelor de salvare.
Operațiunile de stingere au fost marcate și de o tragedie.
Un pompier de 59 de ani a murit după ce i s-a făcut rău în timpul unei intervenții la San Cataldo, în provincia Caltanissetta. Un alt coleg, aflat în aceeași misiune, a suferit un episod similar și a fost transportat la spital. În apropiere de Catania, alți doi pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au intervenit la incendiul care a distrus un depozit logistic din zona industrială.
Pe lângă suprafețele întinse de vegetație, incendiile au provocat pagube importante infrastructurii și economiei locale. În apropiere de Palermo, focul a afectat un parc eolian și o locuință, iar în zona industrială din Catania un incendiu puternic a distrus un depozit folosit pentru activități logistice. Mai multe exploatații agricole și afaceri locale au fost afectate, în timp ce culturile agricole au suferit pierderi importante.
Nu toate incendiile ar fi avut cauze naturale.
La Modica, în provincia Ragusa, poliția a arestat un tânăr de 23 de ani, suspectat că ar fi provocat intenționat unul dintre incendii. Autoritățile italiene continuă investigațiile pentru a stabili dacă și alte focare au fost declanșate în mod deliberat.
Protecția Civilă italiană a emis cod roșu de risc de incendii pentru întreaga Sicilie, avertizând că temperaturile foarte ridicate și vegetația uscată creează condiții ideale pentru izbucnirea și propagarea rapidă a flăcărilor.
Incendiile din Sicilia s-au extins pe fondul unui val de căldură care afectează o mare parte a sudului Europei. În ultimele săptămâni, mai multe țări europene s-au confruntat cu secetă severă, incendii de vegetație și temperaturi record, iar specialiștii avertizează că astfel de episoade ar putea deveni tot mai frecvente pe fondul schimbărilor climatice.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternPrimele semnale care arată dezastrul Bulgariei, după trecerea la moneda euro: Deficitul bugetar este dublu față de România și a atins cel mai înalt nivel din toată Europa
ExternLovitură pentru Rusia chiar în timpul vizitei lui Zelenski la Casa Albă: Senatul SUA aprobă cu un vot covârșitor noul pachet de sancțiuni
ExternÎn această dimineață, șoferii vor avea un șoc la pompă: Prețul motorinei a sărit de 10 lei/litru la principalele lanțuri de benzinării
Extern