VIDEO Ilie Bolojan evită să răspundă dacă parlamentarii SOS și POT sunt extremiști doar în propriile partide, altfel sunt buni de racolat în PNL

Premierul demis al României, Ilie Bolojan, a susținut, joi, o conferință de presă la sediul Guvernului României.
Ilie Bolojan evită să răspundă dacă parlamentarii SOS și POT sunt extremiști doar în propriile partide, altfel sunt buni de racolat în PNL
Întrebat de reporterul STIRIPESURSE.RO dacă parlamentarii SOS și POT sunt extremiști doar în propriile partide, căci altfel sunt buni de racolat în Partidul Național Liberal și instalați șefi de filiale, Ilie Bolojan, premier și președinte al PNL, a evitat să răspundă.
Eugen Dinu, reporter STIRIPESURSE.RO: Domnule premier, aș dori să știu dacă parlamentarii SOS și POT sunt extremiști doar în propriile partide, iar în rest sunt buni de racolat în PNL și puși șefi de filiale?
Ilie Bolojan, premierul României: Da, am mai răspuns la acest tip de întrebări, în sensul în care, în afară de alte considerații, la conferințele de presă pe care le-am susținut în tot anul acesta la Guvern, am evitat să intru în zone de comentarii politice care nu au legătură cu activitatea Guvernului.
Doi parlamentari aleși pe listele SOS au fost instalați șefi de filiale în PNL
Dorin Petrea și Adrian Peiu sunt cei doi senatori aleși pe listele SOS, ajunși apoi în grupul PACE, transferați în PNL și „unși” șefi de filiale liberale.
Dorin Silviu Petrea, ales senator pe listele SOS România, s-a alăturat, zilele trecute, grupului parlamentar PNL.
Începând de ieri, Dorin Petrea a fost instalat președinte interimar al Organizației Municipale PNL Brăila.
Luni, în grupul parlamentar PNL din Senat au ajuns doi senatori care au activat în grupul Pace - Întâi România: Dorin Petrea, ales pe listele SOS din județul Brăila, și Ștefan Borțun, ales pe listele POT din județul Tulcea.
Grigore Adrian Peiu, cel care a trecut, la rândul său, prin SOS și PACE, a fost pus de Ilie Bolojan la șefia filialei PNL Ialomița.
„Aici e tot win-win. Eu îmi văd de treaba mea politică, domnul Bolojan își vede de treaba lui politică. Dacă sunt bun, m-au solicitat să preiau Organizația”, a descris Adrian Peiu, la Antena 3 CNN, relația pe care o are cu Ilie Bolojan.
Comentarii (0)
Articole similare
Politică„Banii Consiliului Județean Maramureș nu sunt pușculița PSD” / PNL ere revocarea hotărârii prin care conducerea Consiliului Județean Maramureș a împărțit discreționar banii publici către Primării
PoliticăPrima companie de stat în care noul Guvern crește salariile
PoliticăNoul Guvern a emis Hotărârea prin care îi schimbă pe toți prefecții și subprefecții numiți de PNL și USR / Vezi cine îi înlocuiește
Politică