VIDEO Fritz nu i-a convins pe timișoreni: Doar câteva sute de persoane au răspuns apelului la protest

Aproximativ 400 de persoane protestează, miercuri seară, în Piața Operei/Victoriei din Timișoara, în semn de solidaritate cu primarul Dominic Fritz și față de decizia Curții Constituționale privind Legea integrității.
Manifestația, organizată de Inițiativa Timișoara și Alternativa Civică Timișoara, a fost prezentată drept un protest „împotriva moștenitorilor roșii ai Partidului Comunist și Securității” și pentru susținerea valorilor europene.
450 de persoane la ora actuală, 7 AUR iști au încercat o provocare la începutul protestului, potrivit informațiilor STIRIPESURSE.RO.
Pe parcursul protestului au fost scandate mai multe lozinci împotriva PSD. Participanții și-au manifestat nemulțumirea față de decizia CCR în urma căreia Dominic Fritz își poate pierde mandatul de primar al Timișoarei.
„Azi în Timișoara, mâine în toată țara!” și „Pentru Dominic, pentru Dominic!” s-au numărat printre mesajele scandate de manifestanți.
Nicușor Dan, criticat de participanții la protest
O parte dintre susținătorii lui Dominic Fritz l-au criticat și pe președintele Nicușor Dan, pe care l-au acuzat că „a trădat” timișorenii care l-au votat și că a trecut de partea adversarilor politici.
La începutul manifestației au existat și câteva persoane care au scandat împotriva primarului Timișoarei.
„Fără penali în funcții publice!” și „Corupții, afară din țară!” au strigat acestea.
Jandarmii au intervenit prin dialog, iar persoanele respective au afirmat că sunt timișoreni și că veniseră în centrul orașului „să mănânce o înghețată”.
Protestele vor continua în weekend
Organizatorii au anunțat că manifestațiile vor continua sâmbătă și duminică, începând cu ora 19:00.
Protestele au loc pe fondul controverselor generate de decizia Curții Constituționale asupra Legii integrității și de efectele pe care actul normativ le-ar putea avea asupra mandatului lui Dominic Fritz.
Decizia CCR care îl poate lăsa pe Dominic Fritz fără mandat
Curtea Constituțională a declarat constituțională prevederea potrivit căreia funcția sau demnitatea publică încetează de drept la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii în cazul aleșilor vizați de interdicțiile prevăzute de actul normativ.
Amendamentul a fost susținut în Parlament de PSD și AUR. Reprezentanții USR susțin că modificarea îl vizează pe Dominic Fritz, care are o decizie definitivă privind conflictul de interese.
În cazul în care legea intră în vigoare în forma respectivă, prevederea ar putea conduce la încetarea mandatului de primar al Timișoarei.
Dominic Fritz și-a îndemnat susținătorii să protesteze
Înaintea manifestației, liderul USR i-a îndemnat pe oameni să își exprime nemulțumirea față de decizia CCR, inclusiv prin proteste în stradă.
„Sunt cu capul sus. Mai determinat să nu cedez în fața acestor borfași. Refuz să fiu umilit și redus la tăcere. Nu voi pleca nicăieri. Nu voi trăda încrederea celor care m-au votat”, a transmis Dominic Fritz.
Acesta le-a cerut susținătorilor să distribuie mesajul său, să își exprime opiniile pe rețelele sociale sau să participe la manifestații.
USR pregătește un vot de susținere pentru Fritz
Dominic Fritz beneficiază și de sprijinul conducerii USR. Biroul Național al formațiunii a decis, cu o largă majoritate, convocarea unui Comitet Politic pentru acordarea unui vot de susținere președintelui partidului.
Deputatul Ionuț Moșteanu a transmis că USR nu se va lăsa intimidat și a criticat ceea ce a descris drept folosirea unor „metode securiste”.
„Nu ne face nimeni ordine în partid, nu ne e frică de nimeni, nu ne pot intimida, avem o singură datorie - față de oamenii care și-au pus încrederea în noi”, a afirmat Moșteanu.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăBolojan, despre „amendamentul Fritz”: A fost folosit ca un instrument politic împotriva primarului Timișoarei / Dacă Fritz pierde mandatul, Bolojan nu exclude o alianță cu USR la nivel local
PoliticăEXCLUSIV Scenarii-surpriză pentru instalarea unui nou Guvern în luna septembrie! Cea mai plauzibilă formulă de Executiv, dar și cea care ar fi pe placul președintelui Nicușor Dan
PoliticăSURSE - Decizia Comitetului Politic al USR: Dominic Fritz a fost reconfirmat prin vot, în prezența miniștrilor, în funcția de președinte
Politică