VIDEO FOTO Mii de pelerini se află la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Timpul de așteptare este de până la 6 ore, iar săptămâna viitoare rândul ar putea ajunge la câțiva kilometri

Câteva sute de persoane aşteaptă, duminică, la rând, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva. Oamenii au venit la Iaşi înainte să înceapă pelerinajul, pentru a evita aglomeraţia din următoarele zile, când organizatorii estimează că rândul ar putea ajunge la câţiva kilometri.
Duminică, zeci de autocare cu pelerini veniţi din mai multe zone ale ţării erau parcate pe străzile din jurul catedralei din Iaşi.
De asemenea, pe tot parcursul zilei de duminică a fost aglomeraţie în zona catedralei ieşene.
Pelerinii au ajuns deja la Sfânta Parascheva
Catedrala Mitropolitană din Iași anunță că mii de pelerini au venit deja la Sfânta Parascheva.
"Astăzi, timpul de așteptare la rând a fost de aproximativ 4–6 ore. Să binecuvinteze Cuvioasa răbdarea lor, să le aline suferințele și să le bucure sufletele! Îi așteaptă cu bucurie și dragoste pe toți cei care vor veni și în următoarele zile", potrivit Mitropoliei de la Iași.
Pelerinajul de la Iaşi va începe joia viitoare, 8 octombrie
Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi va începe joi, 8 octombrie, când racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din incinta lăcaşului de cult, apoi va fi aşezată într-un baldachin special amenajat în curtea catedralei.
Anul acesta, pelerinii se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Paisie, aduse de la Mănăstirea Sihăstria, din judeţul Neamţ, acestea urmând să fie aşezate spre închinare alături de racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Credincioșii se pot închina la sfintele moaște până pe 15 octombrie
Racla cu sfintele moaşte va rămâne în curtea catedralei din Iaşi până în 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult.
Pe 14 octombrie, va avea loc slujba Sfintei Liturghii, care va fi oficiată de zeci de preoţi pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.
S-ar putea ajunge la peste 200.000 de pelerini
Autorităţile se aşteaptă ca la pelerinajul de la Iaşi să ajungă peste 200.000 de oameni, în oraş urmând să fie luate măsuri sporite de siguranţă.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalUn tir plin cu porci s-a răsturnat s-a răsturnat. Șoferul ar fi evitat un copil pe trotinetă
VIDEO. Cerb împușcat sub privirile unui copil de 5 ani, în Cluj: „Se pare că îi calcă tatălui pe urme”
LocalIncendiu la un spital din Brașov. Un pacient a murit
Local