Extern

VIDEO De ce nu a interceptat Ucraina nici măcar una dintre cele 29 de rachete balistice lansate de Rusia în ultimul atac

Sursa originală →
VIDEO De ce nu a interceptat Ucraina nici măcar una dintre cele 29 de rachete balistice lansate de Rusia în ultimul atac

Ucraina nu a reușit să intercepteze niciuna dintre cele 29 de rachete balistice lansate de Rusia în atacul din noaptea de 5 spre 6 iulie, a anunțat Forțele Aeriene ucrainene, transmite Euronews, relatează Mediafax.

Explicația Kievului

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, colonelul Iurii Ihnat, a declarat că rata de interceptare a rachetelor balistice în atacul din timpul nopții a fost „scăzută, ca să spunem așa”.

„Pentru a doborî rachete balistice ai nevoie de mijloacele necesare.

Avem suficiente sisteme, însă ceea ce ne lipsește este un flux constant de rachete interceptoare”, a afirmat Ihnat.

Acesta a susținut că Rusia cunoaște deficitul de rachete PAC-2 și PAC-3 pentru sistemele Patriot și își adaptează atacurile pentru a profita de această vulnerabilitate, mai scrie Euronews.

Patriot, singura variantă eficientă

Potrivit autorităților ucrainene, sistemele Patriot furnizate de Statele Unite reprezintă în prezent singura soluție eficientă pentru interceptarea rachetelor balistice rusești.

Kievul afirmă însă că stocurile de interceptoare au scăzut la un nivel critic, iar lipsa acestora limitează capacitatea de apărare a țării.

Ambasadorul Ucrainei la Uniunea Europeană, Vsevolod Cențov, a declarat pentru Euronews că atacurile Rusiei transmit mesajul că Moscova intenționează să continue războiul, dar a subliniat că Ucraina își intensifică, la rândul său, loviturile asupra unor ținte militare din Rusia și din teritoriile ocupate.

Poziția lui Zelenski

Președintele Volodimir Zelenski a transmis că unul dintre principalele obiective ale summitului NATO de la Ankara este consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei.

„Este extrem de important ca lumea – în primul rând Statele Unite și partenerii noștri europeni – să iasă din summitul NATO de la Ankara cu decizii puternice privind sprijinul pentru apărarea aeriană a Ucrainei și, implicit, pentru protejarea vieții oamenilor”, a declarat liderul ucrainean.

Acesta a adăugat că, atât timp cât aliații mai dețin rachete Patriot în stoc, Rusia este încurajată să continue atacurile asupra zonelor rezidențiale.

Despre sistemele Patriot

Sistemele Patriot, produse în Statele Unite de Raytheon și Lockheed Martin, sunt utilizate atât de Ucraina, cât și de numeroși aliați ai Washingtonului.

Potrivit presei internaționale, războiul dintre Israel și Iran a redus semnificativ stocurile globale de interceptoare Patriot, după utilizarea intensă a acestora în Orientul Mijlociu.

Volodimir Zelenski a declarat că Lockheed Martin produce aproximativ 600 de rachete interceptoare Patriot pe an, echivalentul a circa 60-65 pe lună.

În același timp, oficialii ucraineni estimează că Rusia produce aproximativ 120 de rachete balistice lunar și își adaptează atacurile în funcție de vulnerabilitățile sistemului ucrainean de apărare antiaeriană, lansând în unele nopți aproximativ 30 de astfel de rachete.

Discuțiile privind suplimentarea sprijinului militar pentru Ucraina, inclusiv livrările de interceptoare Patriot, sunt așteptate să figureze printre temele importante ale summitului NATO de la Ankara.

Ultimul atac al Rusiei

Armata Federației Ruse a lansat un atac masiv asupra Kievului în noaptea de duminică spre luni.

Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că Rusia a lansat un atac combinat cu rachete balistice, rachete de croazieră și drone asupra Kievului.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică că serviciile de informații ucrainene dețineau informații potrivit cărora Rusia pregătea un nou atac de amploare.

„Este tipic pentru Putin: imediat după Ziua Independenței Americii și înaintea summitului NATO de la Ankara”, a scris Zelenski pe X.

Potrivit Kyiv Post, în urma atacului, 14 persoane și-au pierdut viața și alte zece au fost rănite, iar primarul Kievului a anunțat că marți a fost declarată zi de doliu pentru comemorarea victimelor.

Atacul a avut loc cu o zi înainte de deschiderea Summitului Alianței Nord-Atlantice de la Ankara, în cadrul căruia președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se va întâlni cu omologul său american Donald Trump.

Cei doi lideri vor discuta despre despre posibile soluții pentru încheierea războiului.

Reacții la ultimul atac

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat luni la atacul lansat de Rusia asupra capitalei ucrainene, subliniind că această acțiune demonstrează nevoia urgentă a Ucrainei de sisteme de apărare antiaeriană și că subiectul acesta va fi abordat în cadrul Summitului NATO.

Ursula von der Leyen a reacționat luni la atacul rusesc asupra Kievului, transmițând un mesaj publicat pe platforma X.

„Aseară, regimul rus a atacat din nou civili din aer; peste 400 de drone și rachete au vizat capitala. Ucraina are nevoie urgentă de mai multe capacități de apărare aeriană. Vom discuta despre acest lucru săptămâna aceasta, la Ankara, în cadrul summitului NATO. Săptămâna trecută am acordat prima tranșă de 4 miliarde de euro din împrumutul nostru de 90 de miliarde de euro, pentru a consolida apărarea Ucrainei cu tehnologie avansată pentru drone. Vor urma și alte măsuri, foarte curând. De asemenea, depunem eforturi intense pentru a finaliza acordul privind cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni în zilele următoare”, se arată în mesajul șefei executivului de la Bruxelles.

Comentarii (0)

    Articole similare