VIDEO Atac cibernetic la Cadastru, baza de date blocată. Bolojan: 'Nu au fost afectate datele legate de proprietăți'

Blocaj fără precedent la Agenția Națională de Cadastru, după un atac cibernetic care a paralizat sistemele informatice de mai bine de o săptămână. Extrasele de carte funciară și intabulările, documente-cheie pentru tranzacțiile imobiliare, rămân indisponibile, într-un moment critic pentru piață.
Premierul interimar Ilie Bolojan a venit joi cu explicații, într-o conferință de presă, încercând să tempereze temerile legate de integritatea datelor.
„Atacul cibernetic care a blocat baza de date a Agenției Naționale de Cadastru. În momentul de față se lucrează la remedierea acestui atac cibernetic. Din datele pe care le avem de la cei care lucrează, este vorba de Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Român de Informații și Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică, nu au fost afectate datele legate de proprietăți”, a declarat Bolojan.
Sistemele, mutate în cloud. Verificări de securitate în curs
Șeful Executivului a precizat că infrastructura informatică este în plin proces de refacere, cu accent pe securitate.
„În momentul de față este într-o fază de finalizare transferul în cloud-ul guvernamental al aplicației care rulează baza de date. Mâine se va realiza o evaluare a securității acestei aplicații de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, se va face un audit cibernetic al noii infrastructuri pentru a stabili dacă sunt necesare măsuri suplimentare de securitate”, a explicat premierul.
Estimarea oficială indică o reluare a activității în zilele următoare.
„Din planul de activități care a fost convenit între instituțiile care intervin și Agenția Națională de Cadastru, estimarea este că, în cursul săptămânii viitoare, se va relua activitatea agenției și va fi posibilă accesarea bazei de date”, a mai spus Bolojan.
Două săptămâni de blocaj și presiune pe piața imobiliară
Criza se prelungește, iar impactul devine vizibil. „Asta înseamnă că marți, în această săptămână, am avut o săptămână de când activitatea agenției este blocată. Până marți, săptămâna viitoare, vor fi două săptămâni”, a punctat premierul.
Inițial, autoritățile mizau pe recuperarea rapidă a întârzierilor. „Într-o primă etapă, considerând că remedierea poate fi făcută mai repede, am considerat că, printr-o prelungire a programului agenției de cadastru, zilnic, sau prin lucru și sâmbăta, pot fi recuperate zilele în care baza de date n-a fost funcțională.”
Pe fondul întârzierilor, Guvernul ia în calcul măsuri pentru protejarea celor care au semnat antecontracte.
„Având în vedere durata care s-a lungit, consider că discuțiile care vor avea loc în Parlament, legate de acordarea unei prelungiri pentru ca contractele care au fost semnate în cursul anului trecut și care trebuiau închise până la sfârșitul acestei luni, pot fi prelungite ca valabilitate, deci cei care au semnat aceste antecontracte să poată beneficia de TVA-ul redus, cu o prelungire de cel puțin o durată care acoperă zilele de nefuncționare. Și asta vor stabili colegii care sunt în Parlament.”
Miza este uriașă, în contextul în care de la 1 august TVA-ul pentru anumite locuințe noi urcă de la 9% la 21%, diferența putând ajunge la zeci de mii de euro pentru cumpărători.
„O lecție pentru toți”. Avertisment privind securitatea cibernetică
Bolojan a transmis și un mesaj mai larg, cu rol de avertisment pentru instituțiile publice.
„Ceea ce s-a întâmplat la Agenția de Cadastru și ceea ce se poate întâmpla, din păcate, în orice moment, pentru că vedem ce se întâmplă în toate țările, suntem și noi afectați, cred că este o lecție pentru toți cei care sunt implicați în gestionarea acestor date, în sensul de a respecta standardele de protecție, de a evita subminarea între instituții, așa cum avem astăzi, de a avea oameni competenți în aceste zone și de a folosi cele mai bune protecții și a actualiza în permanență aplicațiile pe care le folosim.”
În paralel, autoritățile pregătesc un control extins asupra sistemelor IT din sectorul public.
„În acest sens, și astăzi a avut loc o ședință a Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică, cu peste 120 de autorități implicate, în care li s-a pus în vedere cât se poate de clar că respectarea standardelor este obligatorie și monitorizarea respectării acestora va fi făcută strict în perioada următoare, în așa fel încât să limităm atacurile care pot veni și care ne pot afecta funcționarea instituțiilor publice sau bazele de date.”
Între timp, în teren, blocajul administrativ se traduce în contracte amânate, acte adiționale și incertitudine, cu un risc financiar suplimentar pentru cumpărători, pe fondul fluctuațiilor de curs și al schimbărilor fiscale iminente.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternPrimele semnale care arată dezastrul Bulgariei, după trecerea la moneda euro: Deficitul bugetar este dublu față de România și a atins cel mai înalt nivel din toată Europa
ExternLovitură pentru Rusia chiar în timpul vizitei lui Zelenski la Casa Albă: Senatul SUA aprobă cu un vot covârșitor noul pachet de sancțiuni
ExternÎn această dimineață, șoferii vor avea un șoc la pompă: Prețul motorinei a sărit de 10 lei/litru la principalele lanțuri de benzinării
Extern