Politică

Victor Negrescu tună la adresa AUR: Vrea continuarea crizei politice. Anticipatele nu vor rezolva situația

Sursa originală →
Victor Negrescu tună la adresa AUR: Vrea continuarea crizei politice. Anticipatele nu vor rezolva situația

Un lider PSD face grave acuzații la adresa AUR, partid pe care îl acuză că vrea să mențină România în stare de criză ca să profite electoral. Prim-vicepreședintele PSD Victor Negrescu spune că alegerile anticipate propuse de AUR ca soluție pentru ieșirea din criză nu ar rezolva blocajul politic din cauza căruia România nu poate vota un guvern nou.

Victor Negrescu îi cere lui George Simion să fie responsabil

Liderul social-democrat a făcut apel la responsabilitate în discuțiile privind formarea viitorului Executiv, punctând că partidul lui George Simion își dorește să genereze instabilitate politică.

„În același timp este foarte clar. AUR își dorește continuarea crizei politice. De fapt astăzi nu avem un guvern pentru că AUR își dorește în continuare să împingă România spre o situație dramatică din punct de vederea al stabilității sale”, a declarat Negrescu, marți, la B1.

Social-democratul susține că direcția alegerilor anticipate pe care au trasat-o liderii AUR nu ar modifica în mod semnificativ arhitectura parlamentară și nu ar rezolva problema formării unui guvern.

Alegerile anticipate nu vor rezolva problema

„Vor alegeri anticipate. La reuniunea recentă a liderilor AUR au decis această direcție de a împinge România spre alegeri anticipate deși alegeri anticipate nu vor schimba arhitectura parlamentară. Va fi la fel de dificil să formăm un guvern. În opinia mea este o atitudine iresponsabilă”, a subliniat Negrescu.

În finalul declarațiilor sale, Negrescu a respins ferm perspectiva unei formule guvernamentale alături de reprezentanții AUR, invocând lipsa unor soluții constructive.

„Nu sunt dispuși să discute despre stabilitatea României. Nu am văzut măsuri propuse care să fie coerente și constructive. Indiferent dacă fac parte sau nu. Eu personal nu văd o guvernare stabilă alături de AUR”, a conchis liderul PSD.

Partidului lui George Simion va propune modificarea Constituției, în contextul crizei politice prelungite cu care se confruntă România. Formațiunea consideră că legea fundamentală trebuie să impună termene clare pentru formarea unui guvern sau dizolvarea Parlamentului.

Încă de la începutul lunii mai, când Guvernul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură, România trece printr-o criză politică.

După căderea Guvernului, președintele Nicușor Dan a început consultări pentru formarea unei noi majorități. Prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu a reușit să strângă sprijinul necesar.

Ulterior, șeful statului l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de premier, însă Guvernul propus de acesta a picat în Parlament.

După eșecul propunerii Veștea, Partidul Social Democrat l-a nominalizat pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, în timp ce PNL, USR și UDMR l-au propus pe europarlamentarul PNL, Siegfried Mureșan. Cu toate acestea, Nicușor Dan a refuzat să facă o desemnare, susținând că niciun nume nu poate strânge o majoritate.

De asemenea, în repetate rânduri, președintele Nicușor Dan a exclus posibilitatea organizării de alegeri anticipate și formarea unui guvern la care să participe și AUR. Și PSD a afirmat în repetate rânduri că nu va guverna alătură de AUR.

Comentarii (0)

    Articole similare