Vântul puternic a făcut ravagii în Suceava: acoperișuri distruse și arbori căzuți

Joi, în județul Suceava, vântul puternic a făcut ravagii. Pompierii militari, dar și cei voluntari din cadrul ISU Suceava au intervenit în mai multe localități pentru reducerea pagubelor, transmite MEDIAFAX.
„Pe fondul manifestării fenomenelor meteo periculoase, pompierii militari și lucrătorii serviciilor voluntare pentru situații de urgență au intervenit pe raza localităților Salcea, Râșca și Ciumârna pentru îndepărtarea unor arbori doborâți pe carosabil”, anunță ISU Suceava.
Potrivit salvatorilor, în comuna Moara, vântul puternic a smuls tabla ce învelea acoperișul unei case de locuit. Salvatorii suceveni au intervenit la fața locului.
Potrivit ISU Suceava, nu s-au înregistrat victime.
O parte din misiuni au fost finalizate, dar forțele de intervenție rămân mobilizate până la terminarea operațiunilor de îndepărtare a efectelor negative, conchid reprezentanții ISU Suceava.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicSlovacia înregistrează un nou record absolut de căldură: 42,2 grade Celsius
EconomicDespre „lucruri frumoase” și „coșmaruri”: George R. R. Martin, creatorul Game of Thrones, vorbește deschis despre depresia sa
EconomicFOTO | „Situația este gravă!”. Seceta transformă râul Caraș într-un pârâu. Satele au rămas fără apă, iar fermierii cară mii de litri pentru animale. Pe Clisura Dunării, situația este diferită
Economic