Valea Saulei devine a treia arie naturală protejată din București: 45 de consilieri generali au votat pentru / În zona din Sectorul 2 trăiesc vidre, țestoase de apă și peste 80 de specii de păsări

Consiliul General al Municipiului București a aprobat marți instituirea regimului de arie naturală protejată de interes local pentru Valea Saulei, o zonă de aproximativ 5,3 hectare din nord-estul Capitalei. Proiectul a fost adoptat cu 45 de voturi pentru și o abținere. Valea Saulei devine astfel a treia arie naturală protejată din București, după Parcul Natural Văcărești și Pajiștea Petricani. Demersul a fost realizat de Asociația Parcul Natural București, în parteneriat cu Primăria Sectorului 2, după cinci ani de cercetări în teren.
Zona se află în apropierea cartierelor Andronache, Gherghiței și Doamna Ghica și cuprinde luciu de apă, vegetație de mal, stufărișuri, pădure de luncă și pajiști. Habitatul s-a format în aproximativ cinci decenii, pe amplasamentul unor foste bazine piscicole amenajate în 1975 pe cursul fostului pârâu Valea Saulei, afluent al Colentinei.
În zonă au fost identificate, potrivit Asociației, peste 350 de specii sălbatice, dintre care 12 protejate. Documentația care a stat la baza hotărârii menționează peste 80 de specii de păsări, alături de mamifere, reptile și amfibieni.
Printre viețuitoarele observate se numără vidra, țestoasa de apă, pescărașul albastru și stârcul pitic.
„Pe lângă apariția unui nou parc, Aria Naturală Protejată Valea Saulei înseamnă că, treptat, recunoaștem că alături de noi, în oraș, mai trăiesc și alți locuitori. Au pene, solzi, blană sau puf, sunt discreți, iar locul în care viețuiesc, fie că vorbim de Parcul Natural Văcărești, Pădurea Băneasa sau Valea Saulei, face bine sănătății noastre.”, a declarat Dan Bărbulescu, directorul Asociației Parcul Natural București.
Curățenie înaintea votului și coridoare către alte zone naturale
Înaintea votului din Consiliul General, pe 10 octombrie, voluntari, familii cu copii și membri ai comunităților din apropiere au participat la o acțiune de curățenie organizată de Asociația Parcul Natural București și Rangerii Urbani. Aceștia au strâns deșeurile abandonate în vegetație, pe malurile lacurilor și pe căile de acces.
După acțiune au rămas însă în zonă și resturi din construcții, bucăți de beton și alte materiale prea grele pentru a fi ridicate de voluntari.
Studiul de fundamentare identifică depozitarea ilegală a deșeurilor printre amenințările pentru habitate și recomandă igienizarea, urmată de măsuri permanente de salubrizare și administrare.
Studiul propune și menținerea sau crearea unor coridoare ecologice între Valea Saulei, Pajiștea Petricani, lacurile nordice de pe fostul curs al Văii Saulei și malul nordic al Lacului Plumbuita. Acestea sunt propuneri menționate pentru conectarea habitatelor, nu o rețea deja amenajată integral.
„Coridoarele astea verzi-albastre, din punct de vedere urbanistic, sunt foarte relevante și foarte valoroase”, a declarat Dan Bărbulescu pentru G4Media, la acțiunea de curățenie. El a vorbit despre importanța legăturilor dintre spațiile naturale ale orașului, inclusiv dintre Lacul Tei, Pajiștea Petricani și Valea Saulei.
Ce urmează pentru aria protejată
Terenurile pentru care a fost aprobat regimul de protecție se află în domeniul public al Municipiului București și în administrarea Sectorului 2.
Autoritatea locală trebuie să facă demersurile pentru înscrierea statutului de arie protejată în cărțile funciare, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, potrivit proiectului adoptat.
Documentația arată că terenurile de pe maluri și luciul de apă au regimuri juridice distincte. Direcția de Mediu a Primăriei Capitalei recomandă clarificarea administrării apei și încheierea unui protocol de colaborare pentru protejarea întregului ecosistem.
De asemenea, direcția de mediu recomandă clarificarea situației accesului public înainte de elaborarea planului de management al ariei.
Potrivit Asociației Parcul Natural București, Valea Saulei poate fi deja vizitată, cu acces din strada Gherghiței nr. 116.
Printre măsurile avute în vedere se numără curățarea zonei, amenajarea unor căi de acces sigure, informarea vizitatorilor și conservarea habitatelor.
Asociația precizează că Primăria Sectorului 2 asigură componenta administrativă și gestionarea spațiului verde și a deșeurilor, în timp ce organizația se ocupă de protejarea naturii, lucrări de conservare, vizitare și informare.
Comentarii (0)
Articole similare
EconomicNazare, despre solicitările de majorări salariale: Decizia va fi politică şi se va lua în Guvern
EconomicGigantul chinez BYD anunță investiții în România
EconomicMinistrul Dezvoltării anunță că doar până la 1 martie 2027 comasarea localităților cu sub 1500 de locuitori va fi voluntară, apoi devine obligatorie
Economic