Unul dintre cele mai îndrăgite aquaparkuri de clujeni se închide timp de aproape trei săptămâni! Când sunt programate lucrările

Veste importantă pentru clujenii care obișnuiesc să își petreacă weekendurile la Aquaparkul Nymphaea din Oradea. Complexul acvatic din vestul României își suspendă temporar activitatea, începând de luni, 2 noiembrie. Vizitatorii nu vor mai avea acces în complex timp de aproape trei săptămâni, perioadă în care vor fi efectuate lucrări de întreținere, reparații și igienizare.
Potrivit unui anunț transmis de Administrația Domeniului Public (ADP) Oradea, Aquaparkul Nymphaea va fi închis în perioada 2-20 noiembrie 2026, pentru efectuarea unor lucrări periodice de mentenanță.
Reprezentanții administrației precizează că intervențiile sunt necesare pentru buna funcționare a întregului complex și pentru menținerea condițiilor de siguranță și confort oferite vizitatorilor.
În această perioadă vor fi realizate lucrări de mentenanță tehnică, reparații curente și igienizare a bazinelor, spațiilor și facilităților de agrement.
Aquaparkul își va relua activitatea începând de sâmbătă, 21 noiembrie, când vizitatorii vor putea reveni în complex în regim normal.
Închiderea îi vizează inclusiv pe turiștii din Cluj, care aleg frecvent Oradea pentru escapade de weekend, relaxare și distracție în familie.
Peste 2,5 milioane de vizitatori în zece ani. Clujenii, printre turiștii care aleg Nymphaea
Inaugurat pe 10 septembrie 2016, pe amplasamentul fostului Ștrand Municipal din Oradea, Aquaparkul Nymphaea a devenit în ultimul deceniu una dintre principalele atracții turistice ale orașului.
În cei zece ani de funcționare, complexul a atras peste 2,5 milioane de vizitatori, fiind considerat cel mai mare aquapark din vestul României.
Printre cei care îi trec frecvent pragul se numără și turiști din județul Cluj, alături de vizitatori din Arad, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Alba și Hunedoara.
Popularitatea complexului a depășit însă granițele României. Potrivit bilanțurilor oficiale, la Nymphaea au ajuns și turiști din Ungaria, Polonia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Austria și Germania.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalAngajare fără experiență la o primărie din Cluj: șofer pe buldoexcavator și la deszăpezire iarna. Ce acte îți trebuie și când are loc concursul
LocalTrei împărați se întorc la Cluj după mai bine de un secol! UBB deschide o expoziție permanentă cu portrete imperiale care au o poveste spectaculoasă
LocalPericol în fiecare seară lângă Gara din Cluj-Napoca: trecerea de pietoni de pe Fabricii de Chibrituri, spre Dedeman, rămâne complet pe întuneric noaptea
Local