Una dintre vechile reședințe boierești ale Moldovei se vinde. Castelul de aproape 300 de ani costă 750.000 de euro

Castelul Cantacuzino-Ghica din Deleni, județul Iași, una dintre vechile reședințe boierești ale Moldovei, este scos la vânzare pentru 750.000 de euro, după ce prețul a fost redus cu 50.000 de euro. Proprietatea este monument istoric de clasă A și se întinde pe mai mult de patru hectare.
Conacul monumental a fost ridicat în jurul anului 1730, pe amplasamentul unei reședințe mai vechi, și a aparținut familiei Cantacuzino-Deleanu
Conacul monumental a fost ridicat în jurul anului 1730, pe amplasamentul unei reședințe mai vechi, și a aparținut familiei Cantacuzino-Deleanu, una dintre familiile boierești importante ale Moldovei, scrie Mediafax.
În 1778, domeniul a trecut în proprietatea familiei Ghica, în urma căsătoriei Mariei Cantacuzino cu logofătul Constantin Ghica. Proprietatea a intrat astfel în patrimoniul familiei Ghica, formând ramura Ghica-Deleni.
La începutul secolului XX, castelul a fost reamenajat de arhitectul Nicolae Ghika-Budești, unul dintre reprezentanții importanți ai arhitecturii neoromânești.
Domeniul a trecut printr-o perioadă dificilă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Între 1944 și 1946, încartiruirea trupelor sovietice a provocat distrugeri importante clădirii și amenajărilor.
După naționalizare, castelul a fost folosit ca cămin cultural, iar începând din anii '50 a găzduit un preventoriu TBC pentru copii
După naționalizare, castelul a fost folosit ca cămin cultural, iar începând din anii '50 a găzduit un preventoriu TBC pentru copii.
Proprietatea are în prezent o suprafață de 4,23 hectare și include castelul și mai multe clădiri anexe. Potrivit Romania Sotheby's International Realty, domeniul este disponibil acum pentru 750.000 de euro, după reducerea cu 50.000 de euro a prețului solicitat anterior.
Conform anunțului, proprietatea dispune de 36 de dormitoare, 12 băi, dar și un parc.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalUn tir plin cu porci s-a răsturnat s-a răsturnat. Șoferul ar fi evitat un copil pe trotinetă
LocalVIDEO FOTO Mii de pelerini se află la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Timpul de așteptare este de până la 6 ore, iar săptămâna viitoare rândul ar putea ajunge la câțiva kilometri
VIDEO. Cerb împușcat sub privirile unui copil de 5 ani, în Cluj: „Se pare că îi calcă tatălui pe urme”
Local