Un senator din Galați pleacă din USR după ce i-a criticat pe liderii partidului

Gheorghe Ștefănache, senator de Galați, anunță că își dă demisia din partid și va activa ca independent. El a transmis că a fost în dezacord cu deciziile partidului, dar și cu liderii USR, pe care i-a criticat în postarea făcută pe rețelele de socializare, transmite Mediafax.
Filiala din Galați a USR, acuzată de Gheorghe Ștefănache de inactivitate, a spus că demisia lui era una așteptată, de mai bine de un an de zile. Aceștia l-au criticat, spunând că se „autovictimiza”, iar despre viitorul său traseu, formațiunea a transmis că senatorul nu s-ar alătura nici PSD, dar nici PNL.
„Probabil va urma o perioadă de «independent», după care îl vom regăsi într-o structură «suveranistă», mai nou înființată. În fond, în politica românească, «independența» este uneori doar stația de tranzit dintre partidul din care pleci și partidul în care ai decis de multă vreme să ajungi.”, a scris USR Galați, într-o postare pe Facebook.
În fond, în politica românească, „independența” este uneori doar stația de tranzit dintre partidul din care pleci și partidul în care ai decis de multă vreme să ajungi.
Gheorghe Ștefănache, senator USR de Galați, pleacă din partidul pe listele căruia a fost ales reprezentant în Parlamentul României. Acesta a motivat că valorile sale nu se mai conformau cu deciziile partidului din care făcea parte.
„Demisia mea este o formă de fidelitate față de valorile mele și ale familiei mele, dar mai ales față de gălățenii cărora le-am promis că le voi schimba viața în bine dacă mă vor investi cu votul lor și cărora le sunt dator să rămân pe baricadele luptei cu psd-ismul la Galați”, a declarat Gheorghe Ștefănache, într-o postare pe rețelele de socializare.
Problema principală ar fi fost la nivel local, la Galați. Ștefănache reproșează structurii USR de acolo că era inactivă, asumat.
„Oricât de atașat aș fi de activitatea partidului la nivel central și parlamentar, nu pot accepta inactivitatea „asumată” a structurii politice locale din care deja am făcut parte”, a motivat senatorul.
Senatorul, în dezacord cu liderii partidului
Deși inițial a crezut în „lupta cu sistemul” sau în cea cu PSD, el critică acum liderii partidului și spune că nu îi așteaptă la Galați, în nicio funcție locală sau județeană.
„Cei care poartă stindardul luptei cu sistemul – mă refer aici în principal la Dominic Fritz, nu vor candida niciodată la Primăria Galați. Iar Diana Buzoianu, Oana Țoiu, Irineu Darău și Radu Miruță nu vor fi prezenți niciodată pe listele pentru Consiliul Local și Consiliul Județean Galați. La Galați, din partea USR Galați vor trebui să candideze useriști gălățeni, dar nu doar pentru a încărca listele electorale”, a adăugat Ștefănache.
Atașat de deciziile pentru gălățeni, senatorul USR își va continua drumul ca independent. Spune că nu se va afilia niciunui grup parlamentar și că drumul său „va continua acolo poate rămâne autentic, lucid și util pentru Galați”.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăTopul încrederii românilor, răsturnat! Școala conduce, biserica și Justiția pierd cel mai mult teren, iar partidele politice rămân ultimele, cu 1,9
PoliticăAUR afirmă că reacția jandarmilor la protestul de astăzi este similară cu înăbușirea violentă a protestului din 10 august 2018 / „Violența nu poate fi încurajată și nu poate fi justificată, dar faptul că apar oameni care își pierd răbdarea ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru orice guvern responsabil”
PoliticăVasile Dîncu explică violențele din Piața Victoriei: Mobilizare a unor forțe care vor să destabilizeze ordinea publică
Politică