Un pensionar rus a fost amendat după ce a încercat să doboare o dronă cu o pușcă

Un pensionar din regiunea Volgograd a fost amendat cu 40.000 de ruble și i-a fost confiscată arma de vânătoare după ce a tras asupra unor drone care survolau gospodăria sa. Cazul reprezintă cel mai probabil prima sancționare documentată a unui cetățean rus pentru o tentativă de doborâre a unei drone pe cont propriu, transmite MEDIAFAX.
Pensionarul a încercat să doboare cu o pușcă de vânătoare cu o singură țeavă dronele care survolau curtea locuinței sale. Bărbatul a tras mai multe focuri de armă, însă nu este precizat dacă a reușit să lovească drona, notează publicația Verstka.
După incident, acesta a alertat autoritățile și a raportat că a tras asupra unei drone. Pensionarul a așteptat sosirea poliției și le-a indicat oamenilor legii locul în care considera că s-ar fi prăbușit aparatul. Ulterior, el a predat voluntar arma folosită.
În urma incidentului, autoritățile au demarat o anchetă pentru utilizarea armelor de foc în locuri neautorizate.
Instanța a stabilit că pensionarul nu se afla într-o situație de „necesitate extremă”, subliniind că utilizarea unei arme de foc într-o zonă neautorizată putea pune în pericol viața și sănătatea altor persoane.
Acesta a fost amendat cu 40.000 de ruble (aprox. 400 de euro) și arma de vânătoare utilizată în timpul incidentului a fost confiscată.
Jurnaliștii publicației au analizat hotărârile judecătorești privind tragerile neautorizate din ultimii cinci ani, concluzionând că bărbatul din Volgograd este, cel mai probabil, primul cetățean sancționat oficial pentru o tentativă de doborâre a unei drone.
Comentarii (0)
Articole similare
InvestigațiiDoi iranieni au fost puși sub acuzare în legătură cu atacul terorist organizat împotriva comunității evreiești din Manchester, în urma căruia două persoane au murit
InvestigațiiRomânce ținute prizoniere în paradisul de vacanță al grecilor: Erau încuiate și duse la 'clienți'. Un român, căutat ca presupus șef al rețelei
InvestigațiiPovestea lui Dan Dinu, omul care a învățat România să se privească / Video-story de vineri seara
Investigații