„Un nou teritoriu american”: strania hartă a strâmtorii Ormuz postată de Trump

Donald Trump a postat marți pe rețeaua sa socială Truth Social o hartă care arată strâmtoarea Ormuz și o descrie drept „un nou teritoriu american”, reiterând o idee pe care o exprimase deja în ultimele zile, scrie La Libre Belgique, citată de Rador. Președintele s-a referit pentru prima dată la această rută comercială strategică drept „teritoriu american” săptămâna trecută, în timpul unui miting, pe un ton care sugera că e vorba de o glumă.
Republicanul a reiterat acest punct de vedere luni, în timpul unei discuții cu reporterii din Biroul Oval, sugerând că ar fi o „idee foarte bună”.
Nu este prima dată când Donald Trump, confruntat cu un obstacol de politică externă, lansează o sugestie surprinzătoare sau amenințătoare de anexare a unui teritoriu străin.
De la revenirea la putere, el a amenințat că va face din Canada cel de-al 51-lea stat american, că va ocupa Groenlanda și chiar a făcut aluzie la preluarea controlului asupra Fâșiei Gaza, fără a trece la acţiune.
Sugestia sa privind strâmtoarea Ormuz vine într-un moment în care o rezolvare pașnică a conflictului dintre Iran și Statele Unite pare mai îndepărtată ca oricând.
Acum șaizeci de zile, cele două părți aflate în conflict au semnat cu mare tam-tam un memorandum de înțelegere menit să conducă la o soluționare durabilă, dar acesta nu a dat niciun rezultat.
Washingtonul și Teheranul pun condiții aparent ireconciliabile pentru redeschiderea strâmtorii Ormuz, o cale navigabilă vitală pentru comerțul global cu petrol.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternFuziune între Paramount și Warner Bros Discovery. Cum se va numi noua companie
ExternSMS-uri false despre amenzi de parcare. DNSC avertizează românii despre linkurile ce duc la pagini care fură datele bancare
Extern„Fiecare minut contează”. Ce se întâmplă cu pacienții când spitalele unei țări UE sunt suprasolicitate. Noile măsuri votate în Parlamentul European
Extern