Un fost acționar de la FC Argeș a murit. Se pare că s-a electrocutat în propria curte

Constantin Pănescu, acționar la FC Argeș în urmă cu aproximativ 20 de ani, a murit marți. Omul de afaceri revenise alături de echipa de fotbal, de curând, în calitate de sponsor prin intermediul firmei pe care o patrona, potrivit epitești.ro. A fost lansată și ipoteza unui infarct. Cauza exactă nu a fost încă stabilită.
Potrivit informațiilor, tragedia s-ar fi produs la locuința sa din Rătești.
Surse judiciare susțin că acesta ar fi coborât în beciul casei pentru a scoate apă cu o pompă electrică și a fost găsit inconștient de către soție. Bărbatul era cunoscut cu afecțiuni cardiace.
Soția lui Pănescu a alertat autoritățile și o Ambulanță l-a găsit pe bărbat în stop cardio-respirator. Medicii nu au mai putut să-l salveze.
Anunțul autorităților
”La data de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați de către o femeie, de 65 de ani, din municipiul Pitești, cu privire la faptul că soțul său este inconștient, în comuna Rătești.
La fața locului au intervenit, pentru primele măsuri specifice, polițiști din cadrul Poliției Orașului Topoloveni și ai Secției de Poliție Rurală Leordeni, unde au constatat că cele sesizate se confirmă și au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, de 66 de ani, din municipiul Pitești. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul acestuia.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Totodată, pentru stabilirea cauzei decesului, a fost dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei”, se arată în comunicatul IPJ Argeș.
Ce spune primarul din Pitești
”Am aflat cu profundă tristețe vestea trecerii la cele veșnice a domnului Constantin Pănescu, un antreprenor valoros care și-a legat numele de dezvoltarea industriei din Argeș și care a sprijinit constant și consistent comunitatea, inclusiv sportul piteștean.
Transmit sincere condoleanțe familiei, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a transmis Cristian Gentea, primarul din Pitești.
"Cu profundă tristețe am aflat vestea trecerii în neființă a domnului Constantin Pănescu, antreprenor de marcă al județului Argeș și membru fondator al AOA Argeș.
Domnul Constantin Pănescu a fost un om care și-a pus amprenta asupra mediului de afaceri argeșean prin profesionalism, seriozitate și implicare. Prin activitatea sa antreprenorială și prin sprijinul acordat comunității de afaceri, a contribuit la dezvoltarea unui climat bazat pe responsabilitate, performanță și colaborare.
Pentru AOA Argeș, dispariția sa înseamnă pierderea unuia dintre cei care au pus bazele asociației și au crezut în puterea antreprenorilor de a construi împreună o comunitate puternică și solidară.
În aceste momente de grea încercare, transmitem sincere condoleanțe familiei, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.
Dumnezeu să îl odihnească în pace, iar amintirea sa să rămână vie în inimile noastre și în tot ceea ce a construit", a transmis și Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș.
Constantin Pănescu revenise alături de FC Argeș
FC Argeș ocupă locul 5 în SuperLigă, cu 6 puncte.
”Am zis să ajutăm, că e păcat să n-o facem. Suntem aici, ai noștri și... Acum vreo 15 ani, 17 ani, eram vreo 10-12 (n.r. acționari) la echipă... Da, la FC Argeș aveam acțiuni. Au fost vremuri! Acum e altceva, e vorba despre o asociație”, a declarat Pănescu în 2025.
Comentarii (0)
Articole similare
SportLovitură de proporții în Cluj! Dan Petrescu negociază cu marea rivală a CFR-ului
SportCum a fost salvată o tânără diagnosticată cu o boală gravă
SportInfantino face prima mișcare după ce a fost pus cu spatele la zid de greii din fotbal. Șeful FIFA convoacă de urgență o ședință
Sport