Extern

Un congresmen republican solicită punerea sub acuzare a lui Pete Hegseth în legătură cu Iranul

Sursa originală →
Un congresmen republican solicită punerea sub acuzare a lui Pete Hegseth în legătură cu Iranul

Republicanul Thomas Massie, membru al Camerei Reprezentanţilor din SUA, a depus marţi articolele de punere sub acuzare (impeachment) împotriva secretarului apărării, Pete Hegseth, pentru abuz în serviciu prin executarea unui ordin de ostilitate împotriva Iranului fără aprobarea Congresului, relatează Reuters.

Este puţin probabil ca rezoluţia de punere sub acuzare să fie adoptată, dar manevra republicanului din Kentucky ar putea forţa un vot în plen, ceea ce i-ar putea pune în dificultate pe unii dintre colegii săi republicani, în contextul în care aceştia se pregătesc să părăsească Washingtonul înainte de alegerile din noiembrie de la jumătatea mandatului prezidenţial.

„Întregul Departament este unit în spatele viziunii secretarului şi va continua să lucreze pentru a pune pe primul plan soldaţii noştri şi America”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kingsley Wilson, într-o declaraţie transmisă prin e-mail.

Ultimele zile din Congres și conflictul deschis cu Donald Trump

Massie a depus ca prioritare articolele de punere sub acuzare a lui Hegseth, ceea ce înseamnă că acum Camera Reprezentanţilor trebuie să le examineze în termen de două zile legislative.

Massie, un critic vehement al războiului împotriva Iranului şi al ajutorului acordat Israelului, nu candidează pentru realegere în Congres. El a pierdut alegerile primare din luna mai în faţa unui candidat susţinut de preşedintele republican Donald Trump, după ce Massie l-a înfuriat pe preşedinte conducând o campanie pentru publicarea dosarelor Departamentului Justiţiei legate de infractorul sexual defunct Jeffrey Epstein.

Massie a fost învins de Ed Gallrein, un fost membru al trupelor speciale Navy SEAL susţinut de Trump şi sprijinit de cheltuieli substanţiale din partea grupurilor pro-Israel.

Războiul din Orientul Mijlociu își spune cuvântul pe scena politică din SUA

Sondajele arată că războiul care a început cu atacurile din 28 februarie asupra Iranului, lansate de forţele americane şi israeliene, este nepopular în rândul alegătorilor.

Membri ai Congresului, în majoritate democraţi, au votat în repetate rânduri în favoarea unor rezoluţii prin care i se cere lui Trump să pună capăt conflictului, cu excepţia cazului în care ar obţine sprijinul Congresului, dar aceste demersuri nu au dus la încetarea ostilităţilor.

Scădere drastică în sondaje și tensiuni economice uriașe

Sondajele de opinie arată că republicanii lui Trump se confruntă cu o luptă dificilă pentru a-şi menţine controlul asupra Camerei Reprezentanţilor şi Senatului atunci când alegătorii se vor prezenta la urne pe 3 noiembrie.

Rezultatele sondajului Reuters/Ipsos publicate luni au arătat că democraţii conduc în faţa republicanilor cu 44% faţă de 37% în ceea ce priveşte preferinţele de vot pentru Congres.

Popularitatea lui Trump a scăzut de când a declanşat războiul, care a perturbat livrările de petrol şi a împins preţurile combustibililor aproape de niveluri record, afectând bugetele gospodăriilor americane.

Comentarii (0)

    Articole similare