Un câine cu traumatisme grave a fost recuperat de salvamontişti din zona Vârfului Păpuşa / ”O misiune mai puţin obişnuită, plină de încărcătură psihică”

Un câine cu traumatisme grave şi care se afla într-o stare de suferinţă extremă a fost recuperat, miercuri, din zona Vârfului Păpuşa, din Masivul Parâng, de salvatorii montani din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, relatează Agerpres.
Animalul a fost recuperat de către salvamontiştii aflaţi în serviciul de tură operativă în Baza Salvamont Rânca, fiind transportat în siguranţă la bază, unde salvatorii montani i-au curăţat şi pansat rănile, l-au hrănit şi i-au oferit îngrijirea de care avea nevoie.
„În perioada următoare, salvamontiştii vor încerca să găsească un medic veterinar care să îl consulte şi să stabilească dacă există şanse ca acesta să poată fi tratat şi să îşi revină. Dincolo de misiunile de salvare din munte, există momente care ne amintesc că omenia nu face diferenţa între oameni şi animale. Atunci când o fiinţă suferă şi are nevoie de ajutor, datoria unui salvator rămâne aceeaşi: să fie acolo”, precizează sursa citată.
Comentarii (0)
Articole similare
Extern"Nu a existat niciun moment fără durere" - Christa Pike, femeia care a supraviețuit injecției letale, rupe tăcerea după execuția eșuată
ExternUn român care a luptat în Ucraina povestește realitatea dură a frontului și ce l-a traumatizat cel mai tare
ExternDictatura din Rusia devine crâncenă: Cel mai mare ziar independent se închide din cauza presiunilor venite de la Kremlin
Extern