Un apel telefonic, 90 de minute de discuții și o singură concluzie. Vladimir Putin are o cerință și nu va renunță la ea

După un an de pauză, au fost reluate negocierilor directe cu Vladimir Putin. Din păcate, discuțiile nu au ajuns nicăieri, întrucât președintele rus refuză în continuare să renunțe la pretențiile teritoriale radicale legate de Ucraina, scrie Reuters.
Donbasul blochează negocierile
În cadrul unei discuții telefonice de o oră și jumătate purtate cu președintele Finlandei, Alexander Stubb, și prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, liderul de la Kremlin a insistat din nou ca Ucraina să cedeze Donbasul.
Demersul celor doi oficiali nordici de a pleda pentru o pace „justă” s-a lovit de un zid din partea Moscovei, care a acuzat statele NATO și UE că prelungesc conflictul prin sprijinul acordat Kievului.
Deși Donețkul a fost anihilat declarativ de Moscova în septembrie 2022, trupele ruse controlează în prezent aproximativ 80% din regiune. Mai mult, analiza Institutului pentru Studiul Războiului arată o încetinire drastică a avansului rusesc, forțele Moscovei înregistrând pierderi teritoriale nete de 241 de kilometri pătrați în lunile septembrie și octombrie 2026.
Zelenski și Putin, față în față
Un alt punct sensibil invocat de Kremlin îl constituie o potențială întâlnire directă cu președintele ucrainean. Consilierul de politică externă al lui Putin, Iuri Ușakov, a afirmat că Volodimir Zelenski este așteptat la Moscova pentru discuții directe, garantându-i-se securitatea.
Cu toate acestea, partea rusă a ținut să precizeze că un astfel de summit între cei doi președinți ar putea avea loc doar la finalul negocierilor, strict pentru semnarea unui acord definitiv.
Imediat după convorbirea cu Putin, Stubb și Støre s-au consultat la telefon cu Volodimir Zelenski. Liderul ucrainean le-a mulțumit partenerilor nordici pentru transparență și pentru sprijinirea eforturilor diplomatice desfășurate în coordonare cu SUA și NATO.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternUn român care a luptat în Ucraina povestește realitatea dură a frontului și ce l-a traumatizat cel mai tare
ExternDictatura din Rusia devine crâncenă: Cel mai mare ziar independent se închide din cauza presiunilor venite de la Kremlin
ExternEste timpul ca Germania să aibă prima femeie preşedinte, consideră Angela Merkel
Extern