Umbra lui Bolojan în USR: de la venerarea instanțelor la rugăciuni către Cotroceni

Decizia de ieri a Curții Constituționale a dat din nou ocazia observării acrobațiilor ideologice ale copiilor și nepoților fostei Securități, altoiți cu trimiși speciali ai statelor partenere.
În centrul scenei de teatru al absurdului îl găsim pe Dominic Fritz, transformat din cavaler al statului de drept în contestatar sau chiar protestatar (deși aici i-ar trebui validat statutul de către Angi sau huliganul sincopat, doar ei au patentat profesia asta în Codul ocupațiilor). În culise însă, se pare că ar sta și Ilie Bolojan, la adresa căruia pe nedrept s-au lansat acuzații de ingerințe în hotărârile CCR, urmare a discuției avute cu Simina Tănăsescu. Nu știu dacă la întâlnirea de taină s-a abordat tema Legii integrității, însă n-ar fi fost exclus ca premierul demis să fi jubilat în sinea sa la aflarea deznodământului privindu-l pe edilul de pe Bega.
Apostolii justiției, mântuiți de anticorupție
Conform zicalei că „anticorupția e bună până în dimineața când îți bat mascații la ușă”, miraculoasa metamorfoză a majorității liderilor USR a eliminat respectarea instituțiilor din „alfabetul democrației”. După ce ani de zile au fluturat cătușe în piață și au scandat lozinci laudative la adresa DNA, aceiași politicieni #rezist ne-au spus că instituțiile de forță sunt bune doar când se ocupă de adversari.
Când CCR anula prezidențialele sau când anchetele vizau alte partide, Justiția era conformă. Când aceeași Curte validează aplicarea sancțiunii privind pierderea mandatului, fapt cumva redundant dacă ne gândim că pentru o chestiune similară Cristian Popescu Piedone a primit interdicție de 3 ani de a mai candida, instituția devine brusc o „rețea politică” și o unealtă a abuzului.
Dimensiunea disperării: Nicușor Dan, reevaluat
Rămas fără muniție juridică, exceptând reclamația la CEDO, anunțată cu solemnitatea regretatului actor Puiu Călinescu în seria „Brigada Diverse”, liderul USR îi cere public lui Nicușor Dan să nu promulge legea. Sigur că, pentru cei cu studii aproximative la „școala vieții”, nepromulgarea ar fi soluția salutară. Deși întoarcerea la Parlament nu asigură nevotarea ei în aceeași formă, deznodământul revenirii la statutul de particular al lui Fritz fiind doar amânat.
Pe de altă parte, ironia este absolut savuroasă. După ce l-au ocărât că nu a numit procurorii doriți de ei, că e vândut PSD-ului și că a întinat nobilele idealuri al revoluției soroșiste, „trădătorul” tinerilor frumoși și liberi a devenit peste noapte ultimul salvator. În fond, președintele are și experiență, după cei 6 ani în care a salvat Capitala și ultimul an, în care a salvat chiar toată țara.
Ingineria „de dreapta”
În tot acest peisaj absurd, întâlnirea - presupus conspirativă - dintre Ilie Bolojan și șefa CCR a fost ambalată oficial drept o nevinovată discuție despre „spații administrative”. Detractorii celor doi au făcut chiar un proces de intenție urmașului Brătienilor, acuzând intervenție în problematica de la CCR.
Totuși, nimeni nu a spus că un Fritz vulnerabilizat, rămas fără mandat la Timișoara, înseamnă un USR în derivă, numai bun de absorbit de către „liberali”. Mai cu seamă că proaspătul cetățean român cu siguranță avea și are susținerea aliaților germani, dacă ne uităm pe CV-ul său. Și poate că platforma „reformistă” nu s-ar fi conceput la fel de ușor cu legendarea timișoreană la cârmă.
Votanții USR, alimentați de tradiția băsistă împotriva „omului gras de la stat”, a pensionarului, săracului, profesorului, medicului, polițistului sau magistratului, a „sinecuriștilor” în general, au schimbat deja icoana lui Nicușor cu cea a lui Iliuță. Mai rămânea doar de oficializat cine e liderul opoziției. Opoziția la PSD, desigur. Și cum două negații dau o afirmație, dacă PSD e în opoziție, iar PNL-USR sunt opoziția la PSD, mi se pare absolut legitim ca foșii iohaniști și nicușoriști, convertiți la bolojenism, să fie la guvernare.
Comentarii (0)
Articole similare
PoliticăUn 'Guvern de armistițiu' PSD, AUR, UDMR și Minorități s-a format ad-hoc în Comisia de Antreprenoriat
PoliticăPSD trecere la acuzații: PNL și Bolojan au dat o ordonanță pe șest, ca multinaționalele să își exporte profiturile
Politică10 miliarde blocați de litigii, falimente și scumpiri / Ministrul Dezvoltării cere Parlamentului un răgaz pentru mii de primari de comune și orașe
Politică