Ultimul mohican POT din Senat a promis PNL-ului că o să voteze împotriva tuturor legilor depuse de liberali

Ultimul senator care mai poartă la rever sigla partidului POT pe listele căruia a fost ales s-a înfuriat în ședința de luni a plenului Senatului și le-a promis liberalilor că de azi încolo o să voteze împotriva tuturor proiectelor care poartă amprenta PNL.
„Dle președinte (Mihai Coteț, PNL, n.red.), pentru modul în care conduceți această ședință vă promit că la fiecare proiect care apare din partea PNL voi fi Gică-Contra în acest Senat”, a spus Vela, de la pupitru.
El a promis că o să voteze împotriva proiectelor liberale în ciuda tuturor argumentelor specialiștilor.
„Chiar dacă juriștii îmi spun să votez 'pentru', voi vota 'împotrivă'. Așa că mă împotrivesc la acest proiect”, a adăugat Vela, la dezbaterea unei propuneri legislative inițiată de liberali.
Decizia senatorului de poziționare anti-PNL apare în contextul în care se apropie nominalizarea de către Nicușor Dan a unui nou premier, iar PSD caută voturi în Senat pentru învestirea unui nou guvern.
Senatorul Gheorghe Vela se află la primul mandat, fiind ales pe listele POT în județul Caraș-Severin.
După desființarea grupului parlamentar POT din Senat, el a rămas ultimul senator care mai poartă la reverul sacoului o insignă cu Partidul Oamenilor Tineri.
Comentarii (0)
Articole similare
Politică„Banii Consiliului Județean Maramureș nu sunt pușculița PSD” / PNL ere revocarea hotărârii prin care conducerea Consiliului Județean Maramureș a împărțit discreționar banii publici către Primării
PoliticăPrima companie de stat în care noul Guvern crește salariile
PoliticăNoul Guvern a emis Hotărârea prin care îi schimbă pe toți prefecții și subprefecții numiți de PNL și USR / Vezi cine îi înlocuiește
Politică