Ucraina se apropie tot mai mult de aderarea la UE. O nouă etapă de negocieri este programată să înceapă pe 14 iulie

Ucraina va face, în data de 14 iulie, un nou pas în privința negocierilor pentru aderarea lor la Uniunea Europeană. Ambasadorii celor 27 de țări membre ale blocului au convenit, vineri, să deschidă oficial negocierile privind o altă listă de obiective din cele șase prevăzute, potrivit Mediafax.
Taras Kachka, viceprim-ministru pentru integrare europeană și euro-atlantică al Ucrainei, a anunțat vineri, într-o postare pe X, că reprezentanții permanenți ai statelor membre ale UE au aprobat deschiderea celui de-al șaselea grup tematic din cadrul negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, intitulat „Relații externe”.
„Grupul 6 este deosebit de (important) în contextul actual al securității globale. Politica comună de securitate și apărare, comerțul, asistența umanitară și cooperarea pentru dezvoltare. Aducerea Ucrainei mai aproape de Politica Externă și de Securitate Comună a UE”, a scris Kachka în mesajul publicat pe X.
Today's #COREPER decision to endorse the opening of Cluster 6 "External Relations" is another imp. step in our 🇪🇺 accession negotiations. Grateful to all partners for moving forward the agenda of enlaregement process. Cluster 6 is particularly imp. in today's global security… pic.twitter.com/DqTU9WhaD3
— Taras Kachka (@taraskachka) July 10, 2026
Deblocarea primului grup de negocieri în iunie
Acest pas vine după ce la jumătatea lunii iunie, Kievul și Chișinăul au deblocat primul dintre cele șase așa-numite grupuri de negocieri privind extinderea, denumit „aspecte fundamentale”, care acoperă teme precum statul de drept și funcționarea democratică, notează The Kyiv Independent.
Comisia Europeană și Ucraina au insistat asupra deschiderii celor cinci grupuri de negocieri rămase înainte de vacanța de vară, pentru a demonstra voința politică de a accelera procesul de aderare.
Cu toate acestea, Budapesta a rezistat până acum presiunilor de a debloca toate grupurile de negocieri rămase cu Ucraina într-un interval de timp atât de scurt, din motive politice interne.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternAvertismentul Qatarului: “Consecințe catastrofale” / De ce închiderea strâmtorii Bab el-Mandeb ar putea provoca pagube și mai mari decât cea a strâmtorii Ormuz
ExternPrimarul Londrei, Sadiq Khan, își ocupă locul în Camera Lorzilor la patru ani după ce a cerut desființarea acesteia
ExternCristian Chivu a stabilit o premieră la Inter în istoria de 118 ani, transmite Gazzetta dello Sport
Extern