U Cluj s-a săturat de arbitrul Rareș Vidican! Radu Constantea, președintele U Cluj, nu-l mai vrea la meciurile cu Dinamo: „Au fost anumite decizii”

Universitatea Cluj nu își mai dorește ca arbitrul Rareș Vidican să fie delegat la meciurile cu Dinamo, după înfrângerea suferită sâmbătă seară, scor 1-2, pe stadionul „Arcul de Triumf”.
Președintele „Șepcilor roșii”, Radu Constantea, a transmis că oficialii clubului sunt nemulțumiți de faptul că Vidican a fost delegat pentru a treia oară consecutiv la un meci Dinamo – U Cluj.
„Ținând cont că în ultimele 3 deplasări împotriva celor de la Dinamo am avut exact aceeași delegare, pe domnul Vidican, sperăm ca la următoarea deplasare contra lor să avem pe altcineva”, a declarat Radu Constantea, notează digisport.ro.
Oficialul clujean a precizat însă că nu consideră că arbitrul a influențat rezultatul partidei, dar a reclamat anumite decizii luate în prima repriză.
„Cu siguranță, nu a influențat rezultatul meciului, dar au fost anumite decizii în prima repriză pe care nu le-am înțeles”, a mai spus Constantea.
Cum s-a terminat Dinamo – U Cluj
Dinamo s-a impus cu 2-1, după o dublă a lui Danny Armstrong, care a marcat în minutele 34 și 49. U Cluj a redus din diferență în minutul 77, prin Mouhamadou Drammeh, însă „Șepcile roșii” nu au mai reușit egalarea.
Dinamo a rămas în inferioritate numerică din minutul 67, când Alexandru Musi a fost eliminat pentru cumul de cartonașe galbene.
Mai mult, antrenorul Universității Cluj, Cristiano Bergodi, a fost eliminat după fluierul final, în urma unui conflict cu un suporter al formației bucureștene.
Potrivit datelor publicate după partidă, Dinamo a câștigat ultimele trei meciuri disputate pe teren propriu împotriva Universității Cluj cu Rareș Vidican la centru, însă nu au fost identificate erori majore de arbitraj în aceste partide.
Comentarii (0)
Articole similare
SportIstvan Kovacs, delegat de UEFA la meciul dintre Sabah FC și Hapoel Be’er Sheva din play-off-ul Ligii Campionilor
SportRomânia debutează în Liga Națiunilor în Suedia – Prețul biletelor
SportȘumudică prinde curaj după victoria cu FCSB și anunță transferuri tari la CFR Cluj: „Vin 4 jucători sigur. Așa l-am adus și pe Boupendza”
Sport