U-BT Cluj a anunțat calendarul partidelor pre-sezon. Va întâlni o dublă câștigătoare a Euroligii

U-BT Cluj a prezentat programul meciurilor de verificare dinaintea sezonului competițional 2026-2027. Campioana României va disputa șapte partide amicale, în România, Turcia și Grecia, iar cel mai puternic adversar va fi Anadolu Efes Istanbul, dublă câștigătoare a Euroligii.
Formația pregătită de Mihai Silvășan se va reuni pe 17 august, urmând ca prima parte a pregătirii să se desfășoare la Cluj-Napoca.
Primele teste vor avea loc pe 29 și 30 august, la Râmnicu Vâlcea, unde U-BT va juca două meciuri de verificare împotriva echipei CS Vâlcea 1924.
Ulterior, clujenii vor participa la Gloria Cup din Antalya, unul dintre cele mai cunoscute turnee amicale din baschetul european, organizat încă din 2014. Acolo, U-BT va întâlni trei echipe din Turcia.
Programul din Antalya este următorul:
- 9 septembrie – Tofaș Bursa;
- 12 septembrie – Bahcesehir College Istanbul
- 13 septembrie – Anadolu Efes Istanbul
Cel mai așteptat duel va fi cel cu Anadolu Efes, una dintre cele mai importante echipe din baschetul european, câștigătoare a Euroligii în sezoanele 2020-2021 și 2021-2022.
Meciul cu Bahcesehir va reprezenta și o reîntâlnire pentru U-BT Cluj, după confruntările din sezonul trecut al BKT EuroCup, atât în faza grupelor, cât și în lupta pentru calificarea în semifinale.
După turneul din Turcia, campioana României va reveni pentru câteva zile în țară, înainte de ultimele teste din presezon, programate în Grecia.
La Atena, U-BT Cluj va întâlni pe 18 septembrie formația AEK Atena, iar pe 19 septembrie va juca împotriva Peristeri Betsson B.C.
Aceste partide vor reprezenta ultimele verificări înaintea startului oficial al sezonului 2026-2027.
Comentarii (0)
Articole similare
LocalVIDEO. Cine este motociclistul care și-a pierdut viața în accidentul cumplit din Vâlcele. Deputat clujean: „Fostul meu elev, minunat tânăr, ofițer maritim”
LocalInvazie de țânțari într-un cartier din Cluj! Locuitorii cer de urgență dezinsecție
LocalO baterie de mici dimensiuni ar fi provocat incendiul care a umplut un apartament de fum pe strada Albac din Cluj-Napoca
Local