Turneu european al ministrului chinez de externe / Ajunge în Azerbaidjan, Croaţia, Muntenegru şi Bulgaria

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, urmează să efectueze un turneu european ce va cuprinde vizite oficiale în Azerbaidjan, Croaţia, Muntenegru şi Bulgaria în perioada 14-20 octombrie, a anunţat luni Ministerul de Externe de la Beijing, citat de agenţia EFE, transmite Agerpres.
Turneul şefului diplomaţiei chineze va începe în Azerbaidjan, unde va participa pe 15 octombrie la Baku, în calitate de reprezentant special al preşedintelui chinez Xi Jinping, la cel de-al şaptelea summit al Conferinţei privind Interacţiunea şi Măsurile de Consolidare a Încrederii în Asia (CICA).
El se va deplasa apoi în Croaţia, Muntenegru şi Bulgaria, dar Ministerul de Externe chinez nu a publicat încă agenda vizitelor sale în aceste trei ţări cu care Beijingul menţine relaţii bune şi pe care le consideră o componentă importantă a relaţiilor sale cu Uniunea Europeană, chiar dacă Muntenegru nu este membru al blocului comunitar.
Turneul european al ministrului chinez de externe se desfăşoară la o săptămână după ce China şi UE au avut la Beijing o nouă rundă de negocieri comerciale, încheiate cu înţelegeri privind limitarea exporturilor de vehiculele hibride chinezeşti în UE, asigurarea aprovizionării blocului comunitar cu elemente de pământuri rare şi accesul pe pieţe, înţelegeri care pentru Bruxelles reprezintă începutul unui proces mai amplu de atenuare a deficitului comercial înregistrat de UE în schimburile cu China.
Comentarii (0)
Articole similare
ExternUn român care a luptat în Ucraina povestește realitatea dură a frontului și ce l-a traumatizat cel mai tare
ExternDictatura din Rusia devine crâncenă: Cel mai mare ziar independent se închide din cauza presiunilor venite de la Kremlin
ExternEste timpul ca Germania să aibă prima femeie preşedinte, consideră Angela Merkel
Extern