Extern

Trump semnează un decret controversat privind vaccinarea copiilor

Sursa originală →
Trump semnează un decret controversat privind vaccinarea copiilor

Donald Trump a semnat un decret controversat privind vaccinarea copiilor. Președintele Statelor Unite leagă din nou vaccinurile de autism, informează news.ro.

Preşedintele american Donald Trump a semnat luni un decret cu noi recomandări în privinţa vaccinării, în care cere să se rărească vaccinarea copiilor şi a făcut, în mai multe rânduri, o legătură cu autismul prezentând textul, relatează AFP.

Cercetarea medicală nu a stabilit niciodată vreo legătură între autism şi vaccinare. Însă preşedintele Statelor Unite, la fel ca secretarul Sănătăţii, Robert F. Kennedy Jr, continuă să afirme că ar putea exista o asemenea legătură.

”Acum zeci de ani, copiii erau vaccinaţi cu o mică fracţie din vaccinurile cerute azi. La acea vreme, oamenii erau cei mai sănătoşi şi, bineînţeles, rata mare de autism pe care o vedem azi nu exista”, a declarat de exemplu Donald Trump, în Biroul Oval, unde a menţionat această tulburare neuro-developmentală în mai multe rânduri.

”Nu ştim ce cauzează autismul”, a recunoscut el, cu toate acestea.

Comparații neobișnuite și crearea unui grup de lucru

Preşedintele american a vorbit despre injecţii ”de mărimea unei sticle de suc” administrate copiilor în Statele Unite, fără să facă precizări despre această comparaţie incredibilă.

În decret se recomandă să se separe vaccinurile împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului, în loc să fie administrate într-o singură injecţie, a subliniat Donald Trump.

Departamentul Sănătăţii urmează să înfiinţeze astfel Grupuri de Lucru însărcinate să propună aceste vaccinuri în formă individuală ”în colaborare cu sectorul privat şi alte ţări, după caz”.

Într-o conferinţă telefonică cu jurnaliştii, Andrew Racine, preşedintele Academiei Americane de Pediatrie (AAP), a apreciat că este nevoie de peste zece ani să se pună la punct vaccinuri separate - omologate - în Statele Unite.

”Noi recomandăm să se continue să se administreze copiilor un vaccin a cărui siguranţă este susţinută de zeci de ani de date”, a subliniat Aaron M. Milstone de la AAP.

Măsura vine în timpul celei mai grave epidemii de rujeolă din ultimii 35 de ani

Guvernul federal, pentru că nu are autoritatea să ia în mod direct decizii în domeniul vaccinurilor, se limitează să recomande statelor americane să revizuiască vaccinurile obligatorii administrate la şcoală.

Acest decret, semnat luni, intervine înainte ca milioane de copii să se întoarcă la şcoală în America, care se confruntă cu cea mai gravă criză de rujeolă din ultimii 35 de ani.

Robert Kennedy Jr, cunoscut prin poziţia sa împotriva vaccinării, a iniţiat, de când a fost nominalizat la Departamentul Sănătăţii, o reexaminare largă a vaccinurilor, dintre care unele sunt folosite de zeci de ani, a modificat calendarul vaccinărilor pediatrice şi a tăiat finanţări alocate dezvoltării unor noi vaccinuri.

Val de reacții critice din partea comunității medicale

Toate aceste măsuri au fost condamnate cu putere de către comunitatea medicală şi ştiinţifică.

Justiţia americană a suspendat, anul acesta, o reformă a politicii americane de vaccinare pe care a iniţiat-o Robert Kennedy Jr. Mai multe asociaţii ale profesioniştilor în domeniul sănătăţii acuzau la acel moment faptul că aceste măsuri noi erau ilegale.

”Modificările propuse de către administraţia Trump în calendarul vaccinărilor copiilor ilustrează riscurile legate de faptul de a lăsa recomandările Guvernului să ocupe un loc privileged în luarea deciziilor medicale”, a denunţat, într-un comunicat, Jeffrey Singer de la Institutul Cato.

Comentarii (0)

    Articole similare