Trump anunţă crearea unei academii naţionale dedicate spaţiului

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri crearea unei academii naţionale în Statele Unite pentru a instrui viitorii recruţi pentru NASA şi forţele spaţiale, pe fondul unei rivalităţi tot mai mari în acest domeniu, în special cu China, relatează AFP, transmite Agerpres.
„Voi semna un ordin executiv care iniţiază procesul de creare a unei noi academii naţionale. Aceasta se va numi Academia Spaţială a SUA (US Space Academy)”, a anunţat el la o ceremonie de premiere la Centrul Spaţial Johnson al NASA din Houston.
„Este ceva foarte important”, a insistat republicanul. „Misiunea sa va fi de a atrage, instrui şi conferi diplome celor mai bune talente pe care le are ţara noastră de oferit”, a adăugat el.
Această instituţie va deservi NASA, precum şi industria spaţială privată şi Forţele Spaţiale ale Statelor Unite, a şasea ramură a forţelor armate pe care a creat-o în timpul primului său mandat, a explicat Trump.
Locul unde va fi amplasată Academia Spaţială nu a fost încă stabilit.
Acest anunţ survine într-un moment în care spaţiul ocupă un loc central în rivalităţile strategice, în special militare şi tehnologice.
Administraţia Trump s-a declarat deschis angajată într-o „a doua cursă spaţială” împotriva Beijingului, o referinţă la cea care a pus în opoziţie Statele Unite şi Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece.
Cele două puteri rivale îşi propun să trimită astronauţi pe Lună până în 2030 şi să stabilească o bază acolo.
Comentarii (0)
Articole similare
Extern„Război" și în industria sporturilor cu motor. Ucraina face plângere Rusiei
ExternDoi români au murit în incendiul din Elveția (MAE)
ExternUn compozitor italian va prezenta o piesă muzicală în limba elfilor la Universitatea Oxford
Extern