Trilema reziștilor: margarina, unt sau alifie? Jos labele de pe nea Mihai!

Acum vreo 10 ani, după ce "a fost nevoie să moară oameni" ca să se oficializeze guvernările de tip #rezist, cu funcționari și agenți externi de mâna a treia, le explicam colegilor de atunci, din PNL, că protestele cu PET-uri lovite de asfalt fluturarea cătușelor, invocarea DNA și demonizarea PSD cu sintagma nazistă de "ciuma roșie" sunt manifestări anti-democratice, intolerante și chiar extremiste.

Sigur, ei erau prea îndrăgostiți de icoana iohannistă, după ce o abandonaseră pe cea băsistă, la fel cum până deunăzi fuseseră de cea nicușoristă, înainte să o ardă pe foc și să-l înrămeze pe nea Ilie.

Ce constatăm însă azi, cu dezbaterea privind patiseria lui nea Mihai din Piața Amzei, e cea mai curată formă de fascism, cel puțin social. "Purii, occidentalii, franțuziții, umblații, experții", de regulă vedete ONG, trotinetiști de marcă, cetățeni funky și instanțe morale intransigente, și-au găsit încă o țintă, după "știrbii, săracii, inculții, neinformații" care votau cu PSD.

Astfel, în Capitala "salvată" 6 ani de Nicușor Dan, ne-am "pricopsit" cu o nouă aristocrație de carton, născută direct în foietajele cu unt de la mesele fostei Securități și crescută la "pensionul" de eructații ale falșilor idoli ai "intelectualității" postdecembriste, aia care se revendica direct de la tradiția legionară, ca să lupte cu comuniștii.

Ultima flatulență a snobismului ideologic a venit de la un domn, care s-a filmat în fața Patiseriei Amzei, rânjind superior la oamenii care mănâncă merdenele. Din presă reiese că ar fi activist - deh, titulatură veche și consacrată, mai ales pe responsabilitatea "agitație și propagandă" - reconvertit în arbitru al eleganței culinare. Un soi de fondator al "atelierului de tatuaje, felații și rectificări vibrochen", cum zicea o veche vorbă din oraș.

Acum, drept e că fiecare mănâncă ce vrea și poate râde de cine vrea. Un spirit democrat e silit de propriile valori să dialogheze, să admită păreri diferite, ba chiar să conteste cenzura sau limitarea libertății de exprimare.

Problema apare când aroganța nefondată și abuzul batjocoresc munca de patru decenii a unei familii de machedoni cinstiți și harnici, care au hrănit generații de elevi și studenți, fără să aibă nevoie de susținere politică, de granturi bruxelleze, nici de alte fonduri europene pentru comunități vibrante și incluzive, care sărbătoresc diversitatea.

Combinația asta toxică de tupeu stradal și obraznicie hormonală a încetat de mult să mai fie doar ridicolă. Acești dictatori ai bunului gust de weekend, când, din păcate, e închisă Calea Victoriei, dețin nu doar adevărul absolut, ci și legitimitatea garantată de meniul sofisticat. Doar că, la coada de naivi utili călărind "trend-ul", înghesuiți să facă poze la stabilimentul omonim celebrei curtezane (aforism pentru escortă), s-a cam terminat conținutul moral.

Aceeași gașcă de zombi ideologici, aceiași #reziști de cafenea cu matcha, care astăzi discriminează românii după foietaj, sunt cei care scandau isteric "cine nu sare ia condamnare" sau postau clișee mesianice despre diverși salvatori. Astăzi, ținta lor a devenit bietul nea Mihai, un om bun, modest și foarte simțit. Pentru ei toți, un singur mesaj: "MARȘ LA PARADĂ!"

PS: despre dronele de langă zăcământul de gaze, închiderea reactorului, inflație, recesiune, blocajul economic, legile proaste și toate celelalte binecuvântări e mai greu să facă postări tinerii frumoși și liberi