Trecutul, prezentul și viitorul există simultan, spun cercetătorii: Este soarta noastră deja scrisă "din cod"?

Unii fizicieni iau în calcul o idee care răstoarnă tot ceea ce știm despre timp: trecutul, prezentul și viitorul ar putea exista în același moment. În această interpretare a realității, timpul nu curge, ci reprezintă o dimensiune a universului, asemenea celor trei dimensiuni ale spațiului. Mai mult, evenimentele viitoare ar putea influența ceea ce s-a întâmplat deja, o ipoteză cunoscută sub numele de retrocauzalitate.

Conceptul ridică întrebări tulburătoare despre natura realității, liberul arbitru și posibilitatea ca destinul fiecăruia dintre noi să fie deja stabilit.

Universul bloc, o realitate în care timpul nu curge

În mod obișnuit, percepem timpul ca pe o succesiune de evenimente. Ne naștem, îmbătrânim, iar lumea înaintează de la un moment la altul. În această perspectivă, trecutul a dispărut, prezentul este singurul moment pe care îl trăim, iar viitorul rămâne necunoscut.

Interpretarea numită „universul bloc” propune însă o imagine complet diferită. Potrivit acesteia, toate momentele timpului există simultan, iar trecutul și viitorul sunt la fel de reale ca prezentul. Timpul nu înaintează, ci reprezintă o altă dimensiune a spațiu-timpului.

„Nu există flux de timp în universul bloc. Timpul este doar o altă dimensiune, ca toate dimensiunile spațiului”, explică Emily Adlam, profesoară de filozofia mecanicii cuantice la Universitatea Chapman, potrivit Popular Mechanics.

Ideea poate fi înțeleasă printr-o comparație simplă: la fel cum direcțiile stânga și dreapta există simultan, și trecutul și viitorul ar putea exista în același cadru al realității.

Fizicianul teoretician Rod Sutherland, de la Centrul pentru Timp al Universității din Sydney, pune sub semnul întrebării însăși percepția noastră asupra trecerii timpului. Dacă am încetini timpul la jumătate, la un sfert sau la o optime din viteza obișnuită, spune el, nu am avea un reper prin care să observăm această schimbare. Prin urmare, ceea ce numim curgerea timpului ar putea fi mai degrabă o impresie decât o proprietate fundamentală a universului.

Poate viitorul să influențeze trecutul?

Conceptul universului bloc a revenit în atenția cercetătorilor și datorită unei alte ipoteze controversate, numită retrocauzalitate. Aceasta presupune că evenimentele viitoare ar putea influența evenimente din trecut.

O asemenea idee ar putea ajuta la explicarea unor fenomene greu de înțeles din mecanica cuantică, în special comportamentul particulelor care pot rămâne corelate chiar și atunci când se află la distanțe foarte mari una de cealaltă.

Fenomenul este cunoscut drept inseparabilitate cuantică și a fost descris de Albert Einstein prin celebra expresie „acțiune fantomatică la distanță”. Atunci când două particule înlănțuite sunt măsurate în locuri diferite, rezultatele prezintă corelații care par să sfideze explicațiile clasice despre modul în care funcționează cauzalitatea.

Una dintre posibilele explicații este că viitorul ar putea influența anumite variabile ascunse din trecut, fără să fie necesară transmiterea unei informații între particule printr-un mecanism obișnuit.

Ken Wharton, profesor de fizică și astronomie la Universitatea de Stat din San José, susține că unele dintre teoremele care presupun existența unei acțiuni misterioase la distanță ar putea fi reconsiderate dacă este acceptată posibilitatea ca viitorul să influențeze trecutul.

El descrie mecanismul printr-un exemplu în care două persoane, Alice și Bob, măsoară particule înlănțuite aflate în locuri diferite. Într-un scenariu retrocauzal, măsurătoarea făcută de Alice ar putea influența o variabilă din trecutul comun al particulelor, iar aceasta ar avea efect și asupra rezultatului obținut de Bob.

Cercetătorii numesc această posibilitate „cauzalitate în zig-zag”, un mecanism în care influențele s-ar putea propaga atât înainte, cât și înapoi în timp.

Legile universului ar putea funcționa ca un joc de Sudoku

Există mai multe moduri de a interpreta retrocauzalitatea. Unul presupune două direcții distincte ale cauzalității, una din trecut spre viitor și alta din viitor spre trecut.

O altă variantă pornește de la ideea că legile naturii nu se aplică doar moment cu moment, ci constrâng întreaga istorie a universului simultan.

Emily Adlam compară acest mecanism cu un joc de Sudoku. Regulile nu se aplică separat fiecărei căsuțe, ci întregii grile, stabilind dacă soluția finală este validă sau nu.

Într-un mod asemănător, legile fizicii ar putea determina configurația întregului spațiu-timp, nu doar evoluția evenimentelor de la un moment la altul.

Această perspectivă ar putea oferi o explicație pentru unele dintre paradoxurile mecanicii cuantice, dar ridică și o întrebare fundamentală: dacă toate momentele există deja, de ce avem impresia că trăim doar în prezent?

Adlam sugerează că răspunsul ar putea ține de perspectivă. Așa cum doi observatori aflați în locuri diferite din spațiu văd universul din unghiuri distincte, două versiuni ale aceluiași observator, aflate în momente diferite, ar putea percepe realitatea din poziții diferite ale dimensiunii temporale.

Dacă viitorul există deja, mai avem liber arbitru?

Poate cea mai incomodă consecință a universului bloc privește libertatea de a alege. Dacă trecutul, prezentul și viitorul există simultan, înseamnă că toate evenimentele din viața noastră sunt deja stabilite?

Emily Adlam admite că interpretarea universului bloc poate sugera o realitate în care totul este predeterminat. Totuși, acest lucru nu înseamnă automat că oamenii nu au liber arbitru.

O posibilă explicație vine din compatibilism, o perspectivă filozofică potrivit căreia libertatea de alegere poate exista chiar dacă acțiunile noastre sunt determinate de legile fizicii.

Important este ca deciziile să fie rezultatul propriilor dorințe, intenții și obiective, nu al unei constrângeri externe. Cu alte cuvinte, faptul că o alegere ar putea fi deja înscrisă în structura universului nu înseamnă neapărat că nu ne aparține.

Retrocauzalitatea nu înseamnă călătorie în timp

Deși ideea că viitorul poate influența trecutul seamănă cu scenariile din filmele SF, cercetătorii subliniază că retrocauzalitatea nu permite călătoria în timp.

Trimiterea unui semnal către trecut ar putea genera paradoxuri cauzale. De exemplu, cineva ar putea împiedica un eveniment care, în mod normal, ar fi trebuit să determine chiar transmiterea acelui semnal.

Din acest motiv, eventualele influențe retrocauzale ar trebui să rămână limitate la variabile ascunse, fără posibilitatea de a transmite mesaje sau informații controlabile către trecut.

Universul bloc și retrocauzalitatea rămân ipoteze controversate, iar comunitatea științifică nu a ajuns la un consens privind validitatea lor. Cercetările viitoare ar putea clarifica dacă timpul curge cu adevărat sau dacă această impresie este doar rezultatul perspectivei noastre asupra unei realități în care toate momentele coexistă.

Până atunci, întrebarea rămâne deschisă: dacă viitorul există deja, noi îl construim prin alegerile noastre sau doar parcurgem o poveste care, într-un alt sens al timpului, s-a petrecut deja?