Transportul naval sub amenințarea bombelor și a secetei / Cum ratează transportatorii români profituri record pe coridorul Dunării / „Nu-mi rămâne decât să aștept ca Dumnezeu să ne trimită ploaie”

Bombardarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră a dus la o creștere spectaculoasă a cererii de transport fluvial către Ucraina, prin România. Însă barjele românești, nevoite să-și reducă încărcătura din cauza secetei, reușesc cu greu să profite de această situație, notează Les Echos într-o analiză preluată de Agenția de presă Rador.

Din cabina sa de comandă, căpitanul de barjă Emanuel Tudor privește cum ultimele bare de oțel sunt așezate în cala… pe jumătate goală. Acostată în portul românesc Constanța, nava sa se pregătește să urce pe Dunăre, fluviu afectat de o secetă prelungită.

„Oricât ne-am reduce încărcătura, în unele locuri nu vom avea decât zece centimetri între navă și fundul fluviului”, oftează căpitanul companiei LVT Acti Trans, trăgând nervos din țigară.

Cu toate acestea, cererea pentru barjele românești de pe Dunăre rareori a fost atât de mare. De la intensificarea, la jumătatea lunii iulie, a bombardamentelor rusești asupra porturilor ucrainene de la Marea Neagră, o parte a transportului maritim de mărfuri a fost redirecționată către Constanța, în România.

Creșterea puternică a tarifelor de transport

Oțelul, îngrășămintele și carburanții sunt astfel transbordate pe barje, care trebuie apoi să urce pe Dunăre până în porturile ucrainene situate pe fluviu, de-a lungul frontierei cu România.

Micile porturi dunărene Ismail, Reni și Ust-Dunaisk permit Ucrainei să rămână conectată la Europa, în condițiile în care marile sale porturi de la Marea Neagră, în special Odesa, sunt bombardate cu regularitate de Rusia. În august, traficul cu Ucraina prin portul Constanța a ajuns la aproape 500.000 de tone, de peste trei ori mai mult decât în august 2025.

Așezate pe masa din sala comună, telefoanele se aprind pe măsură ce sunt emise alertele aeriene pentru porturile ucrainene de pe Dunăre. Iar acestea sunt tot mai numeroase. Moscova încearcă să-i descurajeze pe transportatori să folosească acest coridor. Miercuri, portul Ismail a fost din nou lovit de ruși. „Acum câteva luni, puteam să ne plimbăm prin Ismail. Acum trebuie să coborâm și să ne adăpostim în buncăre. Când suntem acolo, nici măcar nu mai risc să cobor de pe navă”, mărturisește îngrijorat marinarul Stelică Bleora.

În pofida riscurilor, marinarii de pe nava lui Emanuel Tudor își continuă cursele: din iulie, nu mai navighează decât între Constanța și Ismail. Și au un motiv întemeiat: tarifele pentru transportul cerealelor aproape s-au triplat între jumătatea lunii iulie și jumătatea lunii septembrie, ajungând în regiune la 58 de dolari pe tonă.

Numărul barjelor românești este insuficient pentru a face față cererii. „Avem cantități mari de grâu ucrainean pe care nu avem cum să le transportăm; recolta a fost bună în această vară. Dar nu găsim barje pentru a-l expedia”, spune exasperată Christina Serebriakova, directoarea generală a Asap Agri și broker în cadrul Atria Brokers.

După izbucnirea războiului, în 2022, armatorii locali și-au redistribuit navele către țările din amonte de pe Dunăre, din cauza prăbușirii fluxurilor de mărfuri cu Ucraina. Cum barjele revin acum doar treptat, puținele nave deja prezente în zonă, precum cea a lui Emanuel Tudor, își pot vinde cursele la tarife foarte ridicate.

Profituri de scurtă durată

Dar, din cauza secetei, atmosfera la bordul navelor este sumbră. Din august, operatorii români de barje își încarcă navele, în medie, la doar 30% din capacitate pentru a putea naviga pe Dunăre, al cărei nivel a atins anul acesta un minim istoric. „În mod normal, transportăm cea mai mare parte a mărfurilor în perioada recoltelor de vară. Dar, din cauza secetei, anul acesta nu se întâmplă așa”, spune îngrijorat Coreliu Barbu, director executiv la MSG Danube Logistics.

În cabina de comandă, Alexandru Octavian, marinar-mecanic, privește cum cade o ploaie măruntă. Barja sa nu a mai ieșit din canal de la începutul verii: pescajul ei este prea mare pentru a putea urca pe Dunăre. „Dacă și în verile următoare navigația va continua să fie întreruptă din cauza nivelului scăzut al apei, având în vedere cheltuielile și salariile care trebuie plătite, compania va trebui probabil să-și reducă personalul. Nu-mi rămâne decât să aștept ca Dumnezeu să ne trimită ploaie”, spune cu amărăciune marinarul.

Iar seceta ar putea avea consecințe pe termen mai lung decât războiul din Ucraina. „De îndată ce traficul pe Marea Neagră va reveni la normal, transportatorii de pe Dunăre se vor întoarce la nivelurile de activitate de dinaintea războiului”, avertizează Christina Serebriakova.

Două proiecte publice, finanțate de Uniunea Europeană, România și Bulgaria, prevăd îmbunătățirea condițiilor de navigație pe fluviu, prin investiții de peste 400 de milioane de euro. În sudul țării /România/ sunt planificate lucrări de dragare. Acestea nu urmează să fie finalizate înainte de 2028.