Sport

Transferul de 15 milioane de euro care a scăpat CFR-ului printre degete. Dezvăluirea lui Cristi Balaj

Sursa originală →
Transferul de 15 milioane de euro care a scăpat CFR-ului printre degete. Dezvăluirea lui Cristi Balaj

Louis Munteanu a fost aproape de un transfer spectaculos în Ligue 1, la Rennes, însă mutarea nu s-a mai concretizat. Fostul președinte al CFR Cluj, Cristi Balaj, susține că gruparea franceză era dispusă să ofere 10 milioane de euro sumă fixă, iar valoarea totală a afacerii putea ajunge la 15 milioane de euro, cu tot cu bonusuri, informează FlashScore. 

CFR Cluj ar fi păstrat și 7,5% dintr-un eventual transfer ulterior al atacantului.

„Bonusurile nu știi dacă le iei. Acolo se ajungea, la 15 milioane de euro, plus procente dintr-un viitor transfer, 7,5 la sută. Era greu să iei bonusurile, că nu știi dacă intră în Champions League, dacă dă nu știu câte goluri. Baza a fost de 10 milioane de euro”, a declarat Cristi Balaj pentru Fanatik.

Francezii veniseră pregătiți să semneze

Negocierile dintre CFR și Rennes ar fi ajuns într-un stadiu avansat. Potrivit lui Balaj, Răzvan Zamfir s-a întâlnit la Paris cu reprezentanții clubului francez, iar aceștia erau pregătiți să treacă la întocmirea contractului.

Transferul nu s-a mai realizat însă, după ce conducerea CFR-ului ar fi primit asigurări că pentru Louis Munteanu vor apărea oferte mai bune.

Balaj susține că patronul Ioan Varga nu ar fi fost principalul responsabil pentru ratarea afacerii.

„Nu domnul Varga e vinovat că a picat transferul. Vinovații sunt cei care i-au garantat că o să primească mai mult. Au fost tot felul de persoane care au venit și l-au păcălit, că vin cu oferte mai bune”, a explicat fostul oficial al clubului din Gruia.

Transferul la Rennes ar fi depășit afacerea Dennis Man

Dacă tranzacția ar fi ajuns la valoarea maximă de 15 milioane de euro, transferul lui Munteanu ar fi reprezentat una dintre cele mai importante vânzări din fotbalul românesc.

Suma ar fi depășit cei 12,6 milioane de euro plătiți de Parma către FCSB pentru Dennis Man.

Realitatea a fost însă cu totul alta pentru CFR Cluj.

Munteanu a ajuns în MLS pentru 6 milioane de euro

După ce transferul la Rennes a picat, iar evoluțiile atacantului au devenit mai oscilante, Louis Munteanu a plecat în cele din urmă în Statele Unite.

Fostul atacant al CFR Cluj a fost transferat de DC United pentru șase milioane de euro, o sumă mult sub cele 10 milioane de euro oferite inițial de Rennes și, mai ales, sub cele 15 milioane de euro la care putea ajunge afacerea cu bonusuri.

În MLS, Munteanu a bifat până acum 20 de apariții, reușind șase goluri și trei pase decisive.

Comentarii (0)

    Articole similare